Ionela Nițu, o tânără de 22 de ani, din satul Frătești, județul Giurgiu, a murit, în urmă cu două zile, spulberată de tramvai. Incidentul a avut loc în sectorul 5 al Capitalei. Tânăra va fi condusă astăzi pe ultimul drum.
Teribilul incident a avut loc în după-amiaza zilei de marți, în staţie, la intersecţia dintre Calea Rahovei cu Calea Ferentari, în Sectorul 5 din Capitală. Fără să se asigure, Ionela a încercat să ajungă în refugiul pentru stația de tramvai şi a trecut prin spatele unuia care se afla oprit în stație.
Din sens opus, pe cealaltă şină venea un alt tramvai, așa că fata a fost prinsă sub roţile tramvaiului 32 şi resuscitată apoi minute în şir de medicii sosiţi la faţa locului. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața tinerei, așa că au declarat decesul tinerei.
După accident, tramvaiele au fost restricţionate în ambele sensuri şi aau fost aplicate restricţii pe Calea Rahovei dinspre Şoseaua Progresului către Calea Ferentari.
Potrivit familiei, cei care vor să-şi ia rămas bun de la Ionela o pot face astăzi. Trupul ei neînsufleţit este depus, acasă, în satul Frăteşti, județul Giurgiu urmând a fi condusă pe ultimul drum astăzi, 4 august, la cimitirul din aceeaşi localitate.
Ionela Nițu era din Frățești, Giurgiu. Urma să împlinească 23 de ani peste câteva zile, însă viaţa i-a fost curmată brusc. Este plânsă acum de familie şi apropiaţi, iar reţelele de socializare s-au umplut de mesaje de condoleanţe.
”Dumnezeu să te așeze la dreapta Sa” / ”Prea tânără, of, Doamne câtă suferință pentru părinți”, ”Dumnezeu să o odihnească în pace, mare păcat de tinerețea ei!” / ”Dumnezeu s-o odihnească în pace, condoleanțe familiei”, ”Surioara mea frumoasa, nu te voi uita niciodată, încă aștept sa mă suni să vorbim, te voi iubi mereu, până o să vin lângă tine”, ”Dumnezeu să o odihnească în pace! Mare păcat! Așa tânără și frumoasă…. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și putere să treacă peste această grea încercare!”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise.