Dusan Uhrin jr. cere echilibru după victoria cu moldovenii: „Nu-mi pasă că ne-am apropiat de play-off!”

Dusan Uhrin jr. cere echilibru după victoria cu moldovenii: „Nu-mi pasă că ne-am apropiat de play-off!”

Dinamo București s-a apropiat decisiv de play-off-ul Ligii 1 după victoria pe care a obținut-o pe teren propriu contra celor de la Politehnica Iași pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în runda a XVIII-a.  

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Slavko Perovic (min.47), după o lovitură liberă executată de Dan Nistor. Dinamo a mai avut şi o bară prin Deian Sorescu în minutul 80, victoria fiind pe deplin meritată.

„ A fost foarte greu, pentru că în prima repriză nu am jucat aşa de bine. Am început să jucăm după 16 minute, după aceea am jucat bine, mai bine decât echipa adversă şi sunt fericit că am câştigat, pentru că a fost un meci dificil pentru noi. Am fost calmi, am vorbit despre faptul că trebuie să începem cu tranziţia asta spre atac şi că trebuie să fim mai buni la mijloc şi atât, nu au fost cuvinte grele, chiar nu au fost, pentru că în prima repriză cred că am avut emoţii. Nu-mi pasă, că ne-am apropiat de play-off. Trebuie să câştigăm miercuri şi după aceea vom vedea ce se va întâmpla şi de asemenea, vor avea şi ei meciuri, aşa că nu îmi pasă, sincer”, a declarat Dusan Uhrin jr., antrenorul principal al „câinilor”.

În urma succesului cu moldovenii, „câinii” au ajuns la 25 de puncte,a propiindu-se la două puncte de Gaz Metan și FCSB, formații care sunt pe locurile 5 și 6 în clasament cu 27 de puncte. De partea cealaltă, moldovenii sunt pe locul 9 cu 22 de puncte.

Pentru Dinamo acesta a fost al optulea duel fără înfrângere pe teren propriu, „câinii” înregistrând şase victorii şi două egaluri.  De partea cealaltă Poli Iaşi are trei eşecuri şi un egal în ultimele patru etape.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute