Elvira Deatcu, una dintre acrițele din serialul Vlad, de la ProTV, are coronavirus

Elvira Deatcu, una dintre acrițele din serialul Vlad, de la ProTV, are coronavirus
Ea a precizat că a decis să facă testul pentru depistarea SARS-Cov-2 după ce a rămas fără gust şi fără miros

Actriţa din „Vlad” Elvira Deatcu, în vârstă de 48 de ani, și toți membrii familiei ei au fost depistați cu noul coronavirus.

Vedeta de la ProTV a decis să se testeze în momentul în care a rămas fără gust şi fără miros. În prezent, starea ei de sănătate este una bună, potrivit știrileprotv.ro.

„Ca să rămânem în «cordialitate cu adevărul», aşa cum frumos a spus-o un minunat preot, aş vrea să aflaţi de la mine, şi nu pe alte căi, că vineri, rămânând brusc fără gust şi miros, am făcut testul PCR şi ieri seară am aflat că testul COVID a ieşit pozitiv pentru toţi patru membri ai familiei mele. Deşi mă aşteptam, şocul a fost destul de mare!

Din fericire, avem o stare bună toţi, am făcut evaluarea care se cere într-o astfel de situaţie şi totul este în regulă. Suntem în izolare, fireşte, şi… optimişti că vom trece cu bine peste încercarea asta.

Aveţi grijă de voi, de copii, părinţi şi de bunici. Vremurile sunt tulburi, ciudate, tensionate şi fiecare dintre noi învaţă în perioada aceasta o lecţie nouă despre bunătate, generozitate, fragilitate… Vă doresc sănătate”, a spus Elvira Deatcu.

Cine este Elvira Deatcu

Elvira Deatcu a urmat liceul Pedagogic pentru că și-a dorit să fie învățătoare, iar după terminarea liceului a profesat timp de un an că învățătoare alături de foștii săi profesori din școală generală.

La 15 ani, elevă la Liceul Pedagogic din București, pleacă în vacanță de iarnă la Cluj, invitată de verișoarele sale la colindat și cunoaște pe omul vieții ei, Horea, un elev de 17 ani pe atunci, cu care se va căsători în octombrie 1999 după o relație „la distanță” de mulți ani. La facultate i-a avut profesori pe Mircea Albulescu, Florin Zamfirescu, Adrian Pintea, Olga Tudorache, mulți dintre ei devenindu-i apoi colegi de platou.

Citește și: Elvira Deatcu și soțul au sărbătorit 21 de ani de căsnicie. Actrița din serialul Vlad a postat o imagine rară pe internet

Rolurile din „Livada cu Vișini”, „Alchimistul”, „Gaițele” pe care le-a interpreat cu multă dăruire și talent o recomandă că fiind o actrit

a serioasă și responsabilă. La Buftea când a fost chemată la casting, a jucat proba alături de Dan Bordeianu pe care îl știa din facultate și a primit rolul Amalia, care era o femeie rea și fără scrupule din „Lacrimi de iubire”, scrie Cinemagia. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!