Emil Săndoi favorit să ia locul lui Viorel Moldovan pe banca Chindiei: „Astăzi mă decid!”

Publicat: 30/06/2020 | 13:14
Emil Săndoi favorit să ia locul lui Viorel Moldovan pe banca Chindiei: „Astăzi mă decid!”

Tehnicianul Emil Săndoi este favorit să-i ia locul pe banca formației Chindia Târgoviște lui Viorle Moldovan, tehnician care s-a despărțit de nou-promovată duoă eșecul pe care aceasta a suferit-o pe „Ilie Oană” din Ploiești cu Poli Iași, scor 2-0.

În proporție de 99 %, Emil Săndoi va fi noul antrenor al echipei. Potrivit celor de la Digi Sport, presiunea pentru schimbarea lui Moldo-Gol a venit de la Consiliul Județean Dâmbovița, care a insistat pentru o schimbare, șefii CJ fiind nemulțumiți de rezultatele din ultimul timp ale echipei de fotbal, Chindia fiind amenințată cu retrogradarea deși nu se confruntă cu probleme financiare.

Conducerea a apelat la Emil Săndoi, pe care l-a curtat și în momentul în care Moldovan a fost pe punctul de a pleca la Dinamo, astfel că negocierile, practic, se reiau.

„Astăzi mă voi decide.  O să vorbesc și cu Viorel, neapărat. Dacă va fi să accept oferta, n-aș putea spune că o iau de la zero pentru că îi știu cât de cât pe jucătorii de la Chindia”, a declarat Emil Săndoi.

După șase runde din play-out, Chindia este pe locul 7, loc direct retrogradabil, cu 17 puncte, la egalitate cu Dinamo care este pe locul 8 dar cu un golaveraj inferior.

Program etapa a VII-a play-out Liga 1
Marți, 30 iunie
ora 20:00 Poli Iași- FC Hermannstadt
Miercuri, 1 iulie
ora 17:00 Academica Clinceni- Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 20:00 FC Voluntari- Chindia Târgoviște
Joi, 2 iulie
ora 20:00 Viitorul Constanța- Dinamo București

Clasament play-out Liga 1
1 Viitorul Constanța- 31 pct
2 FC Voluntari – 24 pct
3 Sepsi OSK- 24 pct
4 Academica Clinceni- 23 pct
5 Poli Iași- 18 pct
6 FC Hermannstadt- 18 pct
7 Chindia Târgoviște- 17 pct
8 Dinamo- 17 pct

 

 

Citește și...