Europenele din SuperLigă și-au aflat arbitrii din Conference League!

Europenele din SuperLigă și-au aflat arbitrii din Conference League!

Reprezentantele României în Conference League, și-au aflat astăzi arbitrii care vor oficia la meciurile retur din play-off-ul competiției, joi, 25 august.

Meciul Hapoel Beer-Sheva (Israel) – Universitatea Craiova, va fi condus de arbitrul belgian Erik Lambrechts. Acesta va fi ajutat de compatrioţii săi,  asistenţii Jo de Weirdt şi Mathias Hillaert, al patrulea oficial fiind Wim Smet. Partida se va disputa de la 20:00, ora României, pe „Turner Stadium” din Beer-Sheva. În tur, cele două formaţii au încheiat la egalitate, 1-1.

De evidențiat ar fi că Lambrechts, care pe 17 septembrie va împlini 38 de ani, a fost desemnat cel mai bun arbitru din campionatul Belgiei în sezonul trecut.

O brigadă 100% din Ungaria, cu Tamas Bognar la centru, va arbitra  Viking Stavanger – FCSB.  Balazs Buzas şi Peter Kobor vor fi arbitri asistenţi, în timp ce al patrulea oficial va fi Balazs Berke. Partida se va desfăşura de la 20:00, ora României, pe stadionul „Viking” din Stavanger. În tur, echipa norvegiană s-a impus cu 2-1 la Bucureşti. Tamas Bognar, în vârstă de 43 de ani, a arbitrat întâlnirea FCSB – FC Zurich (1-1), care s-a disputat pe 20 octombrie 2016 în faza grupelor Europa League.În 2011, Bognar a arbitrat partida Gaz Metan – Mediaş – FSV Mainz (1-1, 4-3 după lovituri de departajare) din turul 3 preliminar al Europa Legue. În iulie 2013, el a condus meciul Pandurii Tg. Jiu – Levadia Tallinn (4-0), din turul 2 preliminar al Europa League. În 2011, Bognar s-a numărat printre arbitrii de la Campionatul European Under-19 găzduit de România.

Meciul CFR Cluj – NK Maribor va fi arbitrat de scoţianul John Beaton. El va fi ajutat de compatrioţi ai săi asistenţii Daniel McFarlane şi Douglas Potter, al patrulea oficial fiind Steven McLean. Partida va avea loc de la ora 20:00, pe „Stadionul Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Meciul tur, din Slovenia, s-a încheiat la egalitate, 0-0. John Beaton, în vârstă de 40 de ani, a fost al patrulea oficial la meciul România – Olanda, încheiat 1-4, pe 16 octombrie 2012, în preliminariile Cupei Mondiale 2014.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Gandul.ro
Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute