Femeile ar putea ieși la pensie la 65 de ani, la fel ca bărbații! A fost propus proiectul de lege

Femeile ar putea ieși la pensie la 65 de ani, la fel ca bărbații! A fost propus proiectul de lege
Parlamentarii vor ca femeile să iasă la pensie la 65 de ani, la fel ca bărbații

Noi schimbări la vârsta de pensionare! Femeile ar putea ieși la pensie la 65 de ani, la cerere, la fel ca bărbații! Parlamentarii PNL au depus un proiect de egalizare a vârstei de pensionare. Inițiativa urmează să intre în dezbaterea Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. 

Un proiect de lege, care introduce posibilitatea extinderii vârstei de pensionare –  în cazul femeilor – până la 65 de ani, la cerere, a fost pus în dezbatere publică la Senat. În acest moment, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice stabileşte că vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbați.

Iniţiatorii propunerii legislative susțin că susțin că femeile trebuie să aibă prin lege dreptul de se pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbații, în caz contrar fiind discriminate din perspectiva dreptului la muncă.

Vârsta de pensionare actuală este de 63 de ani la femei

PNL vrea ca vârsta de pensionare a femeilor să fie schimbată

 

Vârsta-standard de pensionare este, în momentul de față, de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. În ceea ce privește stagiul minim de cotizare, adică vechimea în muncă, acesta este de 15 ani și pentru femei, și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex, potrivit avocat.net.

„La momentul legiferării, legiuitorul a ținut cont de condițiile speciale în care au trăit și muncit femeile din România în perioada comunistă, dar și de realitățile economice, sociale, demografice și culturale de după 1990 din țara noastră”, au explicat parlamentarii PNL.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani