Fetele s-au sărutat fără inhibiții! Show la mare, cu iubitele lui MGK și fiului celebrului manelist, Vali Vijelie

MGK s-a distrat weekend-ul trecut pe litoral cu iubita şi încă un cuplu. Artistul şi fiul lui Vali Vijelie sunt foarte buni prieteni, iar împreună au decis să îşi ducă partenerele la mare şi la soare. Doar că acolo, pe lângă relaxare, au avut parte şi de un show live incendiar. Fetele au scăpat de inhibiţii, iar ce a urmat… O să vă lase cu siguranţă fără cuvinte. CANCAN.RO a fost ca de fiecare dată la locul şi momentul potrivit şi a surprins totul! Detaliem pe larg subiectul în rândurile de mai jos! Nu părăsiţi pagina. 

MGK și iubita sa, Aisha, sunt mai fericiţi ca niciodată! Au depăşit momentele tensionate pe care le-au trăit în urmă cu doar câteva luni, iar acum, se bucură din plin de timpul pe care-l petrec împreună. Ce-i drept, artistul are un program destul de încărcat, multe proiecte, evenimente, dar cu toate acestea îşi face timp şi pentru pofta inimii. Iar pentru că suntem în mijlocul verii, a dat o fugă cu bruneta pe litoralul românesc, acolo unde distracţia e în toi.

Pentru cei patru ziua a început la plajă. Până aici nimic neobişnuit. Fetele, aşa cum era de aşteptat, şi-au etalat trupurile în costume de baie minuscule şi au încins şi mai tare atmosfera. De parcă simpla lor prezenţă nu era sufiecientă, au mai şi făcut un gest care să le ridice pulsul iubiţilor.

MGK şi fiul lui Vali Vijelie prinşi în mijlocul unei scene deocheate

La un moment dat, tinerele, fără să stea prea mult pe gânduri, au început să se sărute. Da, vedeţi bine, fetele au lăsat toată ruşinea deoparte şi au trecut la acţiune. Cea care a iniţiat întreaga scenă a fost partenera lui MGK. Iubita lui Nuţu, fiul lui Vali Vijelie, stătea pe şezlong, moment în care Aisha s-a aplecat şi a pupat-o pe buze. Dar nu s-a retras imediat, semn că îi făcea plăcere şi probabil nu era pentru prima dată când făcea acest gest. O tipă îndrăzneaţă. Bine, între noi fie vorba, MGK nu avea cum să îşi aleagă o altfel de iubită.

MGK a avut grijă de iubită şi de prietena ei pe plajă

Băieţii nici ei n-au părut surprinşi de ceea ce se întâmpla chiar sub privirile lor, dar evident nici nu le-a displăcut. Apoi cei patru şi-au continuat ziua absolut normal. S-au adunat sub umbreluţă, evident cu băuturi reci langă ei, şi au pus ţara la cale. Dar discuţia s-a terminat destul de rapid. Pentru că temperaturile erau foarte ridicate, iar fetele sigur s-au încins şi mai tare după sărut, au vrut să se răcorească în mare.

MGK le-a însoţit ca un cavaler, foarte atent să nu atenteze vreun mascul la ce are el mai de preţ. Nici bălăceala nu a durat foarte mult timp, dar suficient încât trapperul să aibă timp să-i fure şi el iubitei un sărut. I-o fi făcut pofta partenera lui Nuţu, cine ştie 🤣🤣 Fetele s-au mai zbenguit câteva minute în valurile mării, apoi au făcut cale întoarsă şi s-au întins pe şezlong.

CITEŞTE ŞI: Trapperul ridicat de DIICOT e bad-boy pe rețelele de socializare, dar când iubita este lângă el… E mielușel!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”