Nicu Guță, fiul lui Nicolae Guţă, ar fi fost prins de oamenii legii sub influenţa substanțelor interzise la volan. Artistul a avut o primă reacţie după ce informaţiile s-au viralizat în spaţiul public. Acesta nu a avut deloc cuvinte de laudă la adresa băiatului său care, din spusele lui, nu ar fi la prima abatere de acest gen.
Potrivit antena3.ro, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Nicu Guţă ar fi fost prins drogat la volan pe strada Livezeni, în Petroșani. Maşina pe care acesta o conducea a căzut într-un şanţ. A fost testat iniţial pentru alcool, însă nu consumase, dar în urma verificărilor cu aparatul Drug-Test oamenii legii au descoperit că „a ieșit pozitiv la substanță psihotropă, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării prezenței, în organism, a substanțelor psihotrope.”, se arată în comunicatul Poliţiei Hunedoara.
În cadrul unei intervenții telefonice la Antena Stars, Nicolae Guță a avut o primă reacţie despre cele întâmplate. Artistul nu s-a arătat deloc surprins. Mai mult, manelistul a spus că fiul său are o viaţă dezastruoasă, însă nu a reuşit şi nu crede că îl va putea aduce pe drumul cel bun.
„Ce s-a întâmplat nu mă miră. Mi se pare totul normal și ok în modul în care își duce el viața, adică nu e viață, până la urmă. E distrugere de viață. El are probleme cu stația de calcul, la el nu merge stația de calcul, e defectă într-un mod în care nu se mai repară. (…) Are o viață nu haotică, dezastruoasă. Dacă scriam cât am discutat cu el, probabil că ieșea un dosar, un milion de pagini.”, a decalarat Nicolae Guță la Antena Stars.
Nicolae Gută spune că fiul lui a fost implicat în multe accidente de-a lungul timpului, dar în loc să înveţe ceva din aceste situaţii s-a bucurat că a scăpat cu bine şi a luat-o de la capăt.
„La ce bubuituri și-a dat el. La ultimul accident, sau nu știu la care dintre ele, că a avut mai multe, la ce bubuituri și-a dat de au venit cu elicopterul, și-au tăiat mașina, operat 13 ore, apoi 15 ore, apoi 10 ore, ce a pățin acum e ceva banal, e cum ar fi o repetiție, cum facem noi lăutarii.
Nu am luat legătura cu el pentru că nu mă mai interesează demult ce face el. Dacă el nu mai ține la viața lui și dacă el a ales o viața draconică și varianta cea mai rea… El trebuia să nu mai fie în viață de la accidentul ăla. A avut noroc și a scăpat și în loc să își vadă de treaba lui o comite din nou și din nou.” , a mai declarat Nicolae Guță.