Acasă » Știri » Fiul ministrului Tudorel Toader, implicat într-un accident rutier după ce a adormit la volan

Fiul ministrului Tudorel Toader, implicat într-un accident rutier după ce a adormit la volan

De: Cancan 19/06/2018 | 11:29
Fiul ministrului Tudorel Toader, implicat într-un accident rutier după ce a adormit la volan

A fost la un pas de tragedie! Andrei Toader, fiul cel mic al ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost implicat, în noaptea de luni spre marți, într-un accident rutier. Tânărul de 22 de ani ar fi ațipit la volan, susțin polițiștii. El venea din Răducăneni și se îndrepta spre Iași, accidentul având loc în zona localității Chicerea.

Fiul ministrului Tudorel Toader a lovit mai multe podețe, după ce a adormit la volan. Accidentul a avut loc în jurul orei 4:00, în localitatea Chicerea din județul Iași.

Tânărul și pasagera sa, în vârstă de 22 de ani, au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a lovit mai multe podețe. La controlul alcoolscopic, rezultatul a ieșit negativ. Fiul lui Tudorel Toader a fost preluat de o ambulanță și dus la spital în Iași, unde i s-a făcut un control la neurochirurgie.  Tânărul a interzis medicilor să dea detalii despre starea sa de sănătate, refuzând, de asemenea, să discute cu presa.

Polițiștii i-au întocmit lui Andrei Toader, fiul cel mic al ministrului Justiției, dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video