Formula 1 nu mai ajunge în America în 2020

Formula 1 nu mai ajunge în America în 2020

Pandemia de coronavirus afectează în continuare sezonul de Formula 1. Doar trei etape s-au disputat din stagiunea 2020 a Marelui Circ și oficialii au decis anularea curselor din Statele Unite, Mexic, Canada și Brazilia, din cauza situației sanitare grave din America de Nord și Sud.

SUA, Brazilia și Mexicul sunt printre țările cu cea mai mare rată a infectărilor la nivel global, astfel că șefii Formulei 1 au considerat că este imposibilă desfășurarea Marelor Premii în condiții de siguranță. Totodată, speranțele de disputare a etapei din Canada, programată inițial în luna aprilie și reprogramată pentru iunie, au fost, de asemenea, abandonate complet. Marele Premiu al Statelor Unite de la Austin, Texas, era programat pe 23 octombrie, cel din Mexic, o săptămână mai târziu, iar Grand Prix-ul Braziliei, pe 13 noiembrie.

În schimb, în calendarul Formulei 1 au fost adăgate încă trei curse în Europa, cu revenirea în prim-plan a circuitelor de la Nurburgring și Imola și intrarea în scenă a circuitului de la Portimao, din Portugalia. La Nurburgring, Marele Circ se va întoarce pentru prima dată din 2013 încoace, data desfășurării Marelui Premiu fiind 11 octombrie. Totuși, cursa ar putea să nu aibă loc din cauza vremii nefavorabile, ținând cont de previziunilor meteorologilor pentru acea perioadă. Traseul este amplasat în munții Eifel, unde au loc căderi de zăpadă și în timpul verii, astfel că în octombrie sunt șanse foarte mari ca Marele Premiu să fie anulat din cauza condițiilor meteo.

La Portimao, ar urma să se alerge pe 25 octombrie, iar la Imola, pe 1 noiembrie. Circuitul de la Imola a figurat în calendarul Formulei 1 între 1981 și 2006 și a rămas în istorie drept locul unde în primăvara lui 1994, și-au pierdut viața Ayrton Senna și Roland Ratzenberger.

Calendarul Marelui Circ nu este încă definitivat din cauza pandemiei de coronavirus, dar organizatorii speră să aibă cel puțin 16 curse în acest an, etapele finale fiind programate în Bahrain și Abu Dhabi, în noiembrie și decembrie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!