Gest impresionant făcut de Alexandru Arșinel în memoria Stelei Popescu

• Vedete
Gest impresionant făcut de Alexandru Arșinel în memoria Stelei Popescu

Pe data de 23 noiembrie se comemorează un an de la dispariția îndrăgitei actrițe Stela Popescu, iar Alexandru Arșinel a luat decizia de a organiza mai multe evenimente în memoria ei.  

Pe 23 noiembrie 2017 se stingea fulgerător regina comediei româneşti, îndrăgita actriţă Stela Popescu, la aproape 82 de ani. Luna aceasta vor avea loc mai multe evenimente de comemorare a regretatei actriţe, dar şi pentru colega ei, Cristina Stamate, care a murit cu 4 zile mai târziu. Cel care a avut inițiativa acestor evenimente este Alexandru Arșinel.

„Se apropie un an de la cel mai negru moment care s-a putut întâmpla pentru Teatrul «Constantin Tănase», moartea Stelei Popescu şi, la nici o săptămână, a Cristinei Stamate. Le vom comemora aşa cum se cuvine şi cum merită, la teatru. Joi, 22 noiembrie, vom merge la Cernica, la mănăstire, acolo unde a fost înmormântată Stela. Evenimentul e organizat de teatrul nostru, dar şi de fiica actriţei, Doina Maximilian. Vor fi acolo toţi angajaţii teatrului, se va pleca cu un autocar”, a declarat pentru Click! Oana Georgescu, cea care se ocupă de relaţia cu presa.

Acesta nu va fi singurul eveniment organizat în memoria actriței.

“Miercuri, 19 decembrie, fiica Stelei, Doina Maximilian, va organiza la noi, la teatru, la Sala Savoy, evenimentul «Premiile Stelei Popescu», ce se vor acorda unor femei de succes din domeniu. Tot aici, nepoata Stelei, Stanca Radu, sau Buru, cum îi spun apropiaţii, va prezenta un film documentar dedicat actriţei, făcut de ea. Tot acolo, însă în foaier, se va organiza o expoziţie artistică dedicată Stelei Popescu şi Cristinei Stamate. Vor fi portrete şi imagini din spectacolele cu ele, realizate de Dragoş Zaharia. Acestea sunt evenimentele organizate de Teatrul «Constantin Tănase» şi vor mai fi şi altele atât pentru Stela Popescu, cât şi pentru Cristina Stamate, făcute de familia ei, despre care veţi auzi la momentul potrivit”, a mai spus Oana Georgescu pentru aceeași sursă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
Click.ro
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
Gandul.ro
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!