Giani Kiriță a mers la Mănăstirea Prislop! Cu cine s-a fotografiat în curtea lăcașulului de cult

Giani Kiriță mers duminică într-o vizită la Mănăstirea Prislop. În curtea lăcașului de cult, fostul fotbalist a făcut o fotografie care a emoționat o țară întreagă și a postat-o pe rețelele de socializare, alături de un mesaj înduioșător. “Unul dintre cele mai importante lucruri in viata este sa aduci bucurie in inimile oamenilor!”, a scris fostul concurent Exatlon la imaginea postată.

În vârstă de 41 de ani, Giani Kiriță a fost unul dintre cei mai controversați foști participanți de la „Exatlon”. În timpul competiției, el și-a atras de partea sa atât admiratori, cât și mulți critici din cauza temperamentului exploziv. E drept, fostul fotbalist s-a făcut remarcat datorită calităților de lider, și-a mobilizat colegii de echipă exact cum o făcea pe vremuri la Dinamo.

Drama lui Giani Kiriță: „L-am găsit în casă nemișcat și cu gura spartă!”

Puțini știu drama prin care a trecut Giani Kiriță. Mama fostului fotbalist a povestit, în cadrul unei emisiuni tv, cum l-a găsit mort pe soțul său, Constantin. Giani nu a avut o relație apropiată cu tatăl său, care l-a părăsit la vârsta de trei ani și nu s-a mai interesat de el. Bărbatul nu i-a dat pensie alimentară și nu a ajutat-o pe mama lui să îl crească.

„Nu i-a păsat niciodată de Giani! Îl mai lua din când în când la el, însă fără să îi dea ceva! Vă vine să credeți că, în viața lui, nu i-a cumpărat o pereche de teniși, în condițiile în care băiatul meu se ducea la fotbal. Poate tocmai de aceea, el nu a vrut să audă de tatăl lui și mereu spune că nu a avut tată, la orice interviu pe care îl dă, fiincă acesta a fost adevărul”, a declarat Niculina, mama lui Giani Kiriță, pentru wowbiz.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă