Gina Pistol se confruntă cu o problemă în ultima perioadă, fiind legată de micuța Josephine. După ce fiica ei adoarme, la doar câteva minute se trezește plângând. Partenera de viață a artistului Smiley explică ce se întâmplă în ultima perioadă cu fiica ei și le întreabă pe mămici dacă s-au confruntat cu acest tip de problemă și cum au rezolvat-o.
Vizibil obosită, Gina Pistol a postat seara trecută o serie de videoclipuri pe Instastory prin care le întreba pe urmăritoarele sale, care sunt mămici, dacă bebelușii lor au sau au avut probleme cu somnul. Prezentatoarea TV mărturisește că la câteva minute după ce o adoarme pe micuța Josephine, aceasta se trezește plângând.
”Am o întrebare pentru mame. Josephine are cinci luni și o săptămână, iar de o săptămână, zece zile, cam așa mă confrunt cu o problemă. Adoarme, adică se întâmplă și ziua și noaptea, și, uneori, după cinci – zece minute se trezește plângând, dar un plâns nu că ar durea-o ceva, ca și cum ar visa urât. Plânsul ăla… și seara la fel, o adorm foarte greu, înainte o puneam în pătuț și adormea singură. Și acum, de exemplu, am culcat-o pe la ora 9 și mai devreme cu cinci minute s-a trezit plângând. Oare este regresia somnului de la patru luni și ea trece prin etapa asta abia acum?”, i-a întrebat Gina Pistol pe urmăritorii ei de pe rețelele de socializare.
Gina Pistol a devenit mămică anul acesta, iar bucuria este extrem de mare în familia ei și a artistului Smiley. Odată cu venirea pe lume a micuței Josephine, viețile celor doi s-au schimbat la 360 de grade. Recent, prezentatoarea TV, care și-a anunțat revenirea în televiziune, a spus care este motivul pentru care nu dorește să arate chipul fiicei sale pe internet.
„Este alegerea noastră. Însă nici nu-i judec pe cei care o fac. Eu consider că nu are sens să expun copila la toata energia asta dubioasă de bântuie în mediul online. Cel puțin nu acum”, a spus Gina Pistol pe Instagram.
Având în vedere că nu dorește să arate chipul fetiței, Gina Pistol a răspuns și la o altă întrebare a internauților, și anume cu cine seamănă mai mult: ”Voi încerca să vă răspund la întrebarea: «Cu cine seamănă asta mică?». Băi, nu ne dăm seama. Unii zic că seamănă cu Andrei, eu zic că seamănă cu mine”.
sursă foto: arhivă CANCAN / instagram Gina Pistol