Guvernul României a decis! Când va trece România la euro

Guvernul României a decis! Când va trece România la euro

Guvernul a aprobat miercuri Memorandumul privind Programul de convergenţă 2019-2022, informează Ministerul Finanţelor.

Guvernul a aprobat Programul de convergenţă 2019-2022. Documentul are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2019-2021 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2019-2022, anunță rtv.net.

Conform datelor statistice, creşterea economică a României este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În ultimii 3 ani, creşterea economică medie anuală a fost de 5,3%, în anul 2016 creşterea economică a fost de 4,8%, în 2017 de 7%, iar în 2018 de 4,1%. Prin creşterea economică ridicată s-au redus decalajele de dezvoltare ale României faţă de celelalte state din UE. În anul 2017, PIB pe locuitor la puterea de cumpărare standard s-a situat la 62,5% faţă de media UE, comparativ cu 55,9% în anul 2015 şi 59,3% în 2016. Se estimează ca în anul 2018 PIB-ul pe locuitor la puterea de cumpărare standard să fi depăşit pragul de 65%.

Conform Programului de guvernare, se are în vedere depăşirea în 2021 a pragului de 70% din media UE privind PIB-ul pe locuitor la puterea de cumpărare standard.

Planificarea bugetară pe anul 2019 şi estimările pentru perioada 2020-2021 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2019 la 2,8 % din PIB, o ajustare de 0,1 puncte procentuale faţă de anul 2018, care va continua pe orizontul 2020-2022, urmând ca acesta să ajungă în anul 2022 la 2,0% din PIB, respectiv o ajustare de 0,8 puncte procentuale faţă de anul 2019. Pe orizontul 2019-2022, politica fiscal-bugetară continuă să susţină în mod direct creşterea economică, în marja permisă de Pactul de Stabilitate şi Creştere, respectiv un deficit bugetar ESA sub pragul de 3% din PIB.

În ceea ce priveşte datoria publică, la sfârşitul anului 2018 nivelul acesteia a fost de 35% din PIB, în scădere fată de anul 2017 cu 0,2 puncte procentuale. Pe termen mediu, nivelul datoriei publice este estimat să rămână la un nivel sustenabil, sub valoarea de referinţă de 60% din PIB stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro în anul 2024, obiectiv rezultat din Raportul de fundamentare al planului naţional de adoptare a monedei euro (adoptat în şedinţa din 30 ianuarie 2019).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia