Simona Halep, locul 1WTA, finalista ultimei ediţii a turneului de Grand Slam, Australian Open, va evolua cu estona Kaia Kanepi, locul 70 WTA, în manşa I a turneului.
Kanepi a învins-o pe Halep, anul trecut, în primul tur al US Open, cu 6-2, 6-4. Românca s-a impus şi ea, în prima lor întâlnire, în 2014, la Doha, în turul I, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5).
Dacă va trece de primul tur, Halep va evolua cu americanca Sofia Kenin, locul 56 WTA, sau cu o jucătoare din calificări.
Simona Halep o poate întâlni pe Serena Williams, locul 16 WTA, în optimi, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 7 WTA, sau pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 10 WTA, în sferturi, iar în semifinale poate evolua cu japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA, sau cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA.
În altă ordine de idei, liderul mondial WTA, Simona Halep a debutat cu stângul în noul sezon competițional. Românca a cedat la Sydney, cu scorul de 4-6, 4-6 în fața jucătoarei Ashleigh Barty și a pus eșecul pe seama lipsei de ritm.
„Simt că încă nu am ritmul necesar. A fost un meci grozav, mai ales că au trecut aproape 4 luni de când nu mai jucasem un meci întreg, de la US Open. Cred că am jucat un tenis cu un nivel bun, dar nu am fost insipirată în punctele importante. Ea a jucat foarte bine, slice-ul ei a funcționat excelent. A meritat victoria, dar și eu am fost foarte aproape să câștig. Am avut multe șanse de break, dar nu am fost în stare să profit”, a declarat Simona Halep la conferința de presă de la finalul partidei cu Ashleigh Barty.