Haos pe șosele în prima zi de relaxare. Cum arată traficul în Capitală la prima oră a dimineții! Trei accidente, în țară, până la ora 8:00

Haos pe șosele în prima zi de relaxare. Cum arată traficul în Capitală la prima oră a dimineții! Trei accidente, în țară, până la ora 8:00
Haos pe șosele în prima zi de relaxare. Cum arată traficul în Capitală la prima oră a dimineții/ Trei accidente, în țară, până la ora 8:00

Vineri este prima a stării de alertă, care presupune o libertate mai mare privind circulația persoanelor. Efectul relaxării acestei restricții se vede chiar de la prima oră, în Bucureștii traficul fiind mult mai aglomerat decât în cele două luni în care a fost instituită stare de urgență. Vezi foto AICI.

Mai mult, până la ora 8:00, în România au avut loc, vineri dimineață, trei accidente rutiere, conform datelor transmise de centrul Infotrafic al Poliției Române.

Primul accident a avut loc în județul Mehedinți. Pe DN 6 Orșova – Filiași, la ieșirea din localitatea Șimian către Strehaia, unde a avut loc o coliziune între două autovehicule. Patru persoane au fost rănite. Se efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului. Circulația se desfășoară îngreunat, pe un fir. (CITEȘTE ȘI: IZOLATĂ ÎN BALI, LORA A FĂCUT ANUNȚUL, DEȘI PANDEMIA DE COVID-19 NU S-A ÎNCHEIAT: “PE 9 IUNIE, E POSIBIL SĂ…”)

Al doilea accident, în județul Călărași

Al doilea accident a avut loc în județul Călărași, unde în acest moment traficul rutier este oprit în ambele direcții pe DN 4 București – Oltenița, la ieșirea din localitatea Budești către Gruiu, în urma unei ciocniri dintre un autotren și un autoturism.

Două persoane au fost rănite, una fiind încarcerată. Polițiștii efectuează cercetări pentru determinarea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului. (VEZI ȘI AICI: NELU TĂTARU, MESAJ DUPĂ CE NUMĂRUL CAZURILOR DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA A SCĂZUT. „ODATĂ CU RELAXAREA…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!