I s-a făcut testul COVID într-un cort și a fost trimisă acasă. O săptămână mai târziu, Andreea a murit

I s-a făcut testul COVID într-un cort și a fost trimisă acasă. O săptămână mai târziu, Andreea a murit

I s-a făcut testul COVID într-un cort și a fost trimisă acasă. O săptămână mai târziu, Andreea, în vârstă de 22 de ani, a murit la spital.

Andreea Ciopleiaș, studentă în ultimul an la ASE, a ajuns pe 20 iulie la Spitalul de Urgență din Pitești, cu o ambulanță care a luat-o de acasă, din Rucăr. Mama sa, în vârstă de 53 de ani, murise de două zile, din cauza COVID, iar tânăra a început să se simtă rău.

Andreea a sunat la 112 și a fost dusă la spitalul din Pitești, acolo unde i s-a făcut testul COVID într-un cort și a fost trimisă acasă. (CITEȘTE ȘI: GEORGE BURCEA, MĂRTURISIRI ȘOCANTE PE INSTAGRAM: ”EU ȘIU CUM ESTE SĂ NU AI CE MÂNCA SAU SĂ MĂNÂNCI DIN GUNOI”)

Andreea a aflat a doua zi că are COVID-19

Andreea a aflat a doua zi că are și ea COVID-19 și a fost sfătuită de către spital să sune la medicul de familie și la DSP. A făcut ce i s-a spus. Dar DSP nu a contactat familia decât o sinfură dată ca să-i ceară numărul mamei sale: ”Mama a decedat, nu știați?!”, le-a răspuns Andreea. (VEZI ȘI: FOSTUL ȘEF DE LA PROFI ȘI OBI, ”VÂNAT” ÎNTR-UN NOU PROCES DE SOȚIA ROMÂNCĂ! MIZA: UN SFERT DE MILION DE EURO!)

Spitalul de Urgență din Pitești a spus că fata n-a vrut să se interneze, însă în înregistrările Andreei către unchiul său, fata povestește cum “Inițial a vrut să mă bage în spital și nu a mai fost niciun loc”.

După o săptămână, Andreea s-a stins din viață la spital.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!