Idilă interzisă la Arestul Central. Este condamnată pentru că şi-a violat fiica şi se iubeşte cu un şef de birou! Femeia a rămas deja gravidă iar şeful poliţiei a cerut o anchetă!

• Știri
Idilă interzisă la Arestul Central. Este condamnată pentru că şi-a violat fiica şi se iubeşte cu un şef de birou! Femeia a rămas deja gravidă iar şeful poliţiei a cerut o anchetă!

Femeia care i-a picat cu tronc poliţistului-şef din cadrul Arestului Central, unde este de altfel şi deţinută condamnata, este Natalia Deliu, închisă pentru o faptă deosebit de gravă, care are şi ea legătură cu sexul! Femeia are de ispăşit o pedeapsă de 9 ani şi şase luni pentru mai multe violuri. Victima ei, chiar fetiţa minoră, pe care o viola în ffaţa camerei de luat vederi, pentru o serie de perverşi de pe internet. Iniţial. Femeia a fost judecată şi pentru trafic de minori, dar a fost condamnată numai pentru viol în formă continuată!

Aşadar, femeia este ”calificată” în activităţile de profil şi i-a căzut cu tronc şefului de birou de la Arestul central. Idila lor nu a trecut neobservată şi e cunoscută de toată lumea, inclusiv de cadrele de la celebra unitate de protecţie a Ministerului Afacerilor Interne, celebra doi şi-un sfert. Există şi dovezi, pentru că gardienii care au fost pe o anumită tură ai găsit în buzunarul femeii un bileţel incriminator al relaţiei, care a fost trecut la ”dovezi”. A fost făcut un raport, iar şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a cerut o anchetă urgentă şi verificări ale informaţiilor obţinute de la doi şi-un sfert.

”Persoana desfăşoară activităţi neremunerate în interesul locului de deţinere, norme care li se aplică tuturor persoanelor aflate în această situaţie, aşa cum prevede legea” se arată într-o informare a Poliţiei Capitalei. Surse din interiorul structurii susţin însă că femeia era privilegiată, era selectată la activităţi gospodăreşti şi primea vizite oricând de la mama şi sora ei. Ba chiar pe lângă pachetele cu alimente a primit şi un test de sarcină. Nu este clar dacă acesta a ieşit pozitiv sau negativ, pentru că în Arestul Central circulă informaţia că femeia este deja gravidă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!