Acasă » Exclusiv » Imaginea care o bântuie pe Ioana State. A topit 20 de kilograme, dar unii vor spune că are o ”dublură”! “E diferență de la cer la pământ”

Imaginea care o bântuie pe Ioana State. A topit 20 de kilograme, dar unii vor spune că are o ”dublură”! “E diferență de la cer la pământ”

De: Elisa Morandi 24/10/2025 | 14:51

Ioana State a slăbit 20 de kilograme, dar aparițiile ei în filmul „Cursa” îi vor bulversa pe fani, pentru că apare cu silueta de odinioară. Actrița este pregătită să răspundă cu umor acuzațiilor cum că și-ar edita de fapt pozele. Noi putem confirma că arată ”țiplă”, însă a fost nevoie de multă disciplină în alimentație, după cum ne-a mărturisit chiar ea într-un interviu.

Ioana State apare în filmul „Cursa” cu silueta de dinainte să slăbească 20 de kilograme, dar schimbarea ei e reală și fără nutriționist. Ea a povestit pentru CANCAN.RO că acum are mai mult curaj să experimenteze cu hainele. Mai multe detalii despre dieta Ioanei, în rândurile ce urmează.

Ioana State: „Mă bucur de rezultat”

CANCAN.RO: Ioana, ai o super apariție și aproape că ești de nerecunoscut, iată, la avanpremiera celebrului film “Cursa”, ce urmează să intre în cinematografe din 24 octombrie. Cât ai slăbit și cum ai reușit?

Ioana State: Le-am topit! Le-am topit în câteva luni si acum mă bucur de rezultat și încerc să mențin același ritm de alimentație sănătoasa, pentru că pe asta am mers, indiferent de ce spun oamenii, că aș fi apelat la te miri ce artificii care sunt la modă, medicamentoase.

Nu. Mi-a fost tot timpul teamă de așa ceva, pur și simplu am eliminat lucrurile nocive din alimentație. Și mai ales că după primele luni am și observat îmbunătățiri la aspectul pielii, la felul în care mă odihnesc, și așa mai departe. Mă bucur că am reușit să adopt un nou ritm și cumva un fel de reeducare alimentară.

Nu consum alcool, nu pierd nopțile, ajung târziu acasă doar când am spectacole. Nu mai mănânc zahăr, foarte, foarte rar mănânc dulciuri. Chiar ma bucur că am reușit să ating această înțelepciune și să nu mai apelez la diete stricte care aduceau rezultate fulger, dar efectul de yo-yo era prezent.

CANCAN.RO: Ai urmat o dietă personalizată dată de un nutriționist sau ai mâncat după cum ai considerat?

Ioana State: Eu am încercat cu ani în urmă să urmez sfaturile unui nutriționist, doar că mi-e foarte greu cu ritmul haotic în care trăiesc, cu un program atât de aglomerat și de imprevizibil. Mi-ar fi greu să urmez o dietă strictă, că tocmai de aceea eu țineam altfel de diete, majoritatea erau pe înfometare. Trebuia dimineața să mănânc ceva, la prânz gustarea nu știu care, și să mănânc ceva impus. Si atunci am zis: Ok, știu care sunt lucrurile pe care nu ar trebui să le mănânc dacă vreau să slăbesc. Și am eliminat făinoasele, evit pe cât de mult posibil.

Ioana State arată impecabil după ce a slăbit 20 de kilograme. Sursă: Instagram

CANCAN.RO: Câte kilograme ai slăbit?

Ioana State: Am slăbit 20 kilograme de la început de mai, final de aprilie, până acum. Și mă bucur, pentru că simt că am slăbit sănătos, adică unul, două, trei kilograme pe lună e cumva media recomandată de medici din ce am citit. Și nu vreau să mai slăbesc foarte mult, că nu vreau să pozez în lenjerie intimă (n.r. râde). În primul rând am făcut-o pentru sănătate, trebuie să recunosc că mă simt și mult mai bine fizic. Și îmi place mai mult de mine! Dar eram foarte fericită și înainte, adică nu vreau să transmit un mesaj greșit, să înțeleagă oamenii că nu eram un om fericit.

Doar că simțeam cumva că am întrecut măsura, limita aia în care mă mai simțeam confortabil cu mine, că mă apropiam de 100 kilograme și nu voiam să mă întorc la greutatea pe care am avut-o în adolescentă. Care a fost un prag critic pentru mine!

Și atunci mă bucur de schimbare, dar nu vreau să mai slăbesc foarte mult, maxim 2-3 kilograme.

Acum vreau doar să mă concentrez, să fac și mișcare, pentru că nu prea am făcut sport. Vreau să-mi fac loc în programul meu ca măcar de trei ori pe săptămâna să am o rutină legată de mișcare.

”O să zică oamenii că m-am editat în poza de afiș, că atât de psihopată sunt”

CANCAN.RO: Ti-ai schimbat toată garderoba?

Ioana State: Nu, n-am schimbat-o pe toată. Am ajuns să port haine pe care le aveam și cu care nu mă simțeam confortabil. Dar mi-am și cumpărat multe haine. Acum, normal că simt nevoia să mi se așeze cumva pe mine. Adică mi-e drag, acum pot să adopt anumite outfit-uri, îmi place. Plus că nu sunt neapărat un efort extraordinar, că nu sunt vreo împătimită a brand-urilor.

Îmi cumpăr haine destul de modeste ca preț, doar că sunt atentă să le combin, să arate drăguț.

CANCAN.RO: Ce faci cu hainele pe care nu le mai porți?

Ioana State: În general le dau, nu sunt genul care să strângă lucruri. Nu le vând, n-am vândut niciodată nimic. Am persoane cărora le dau, chiar și prietene, mai ales dacă sunt unele haine în stare foarte, foarte bună. Dacă sunt haine care-s nașpa, pătate, normal, nu le dau mai departe.

Dar, în general, le dau. Nu am păstrat foarte multe haine din cele care veneau largi.

CANCAN.RO: Obișnuiești să dai și nevoiașilor?

Ioana State: Da, bineînteles. Dar asta fac constant, face parte din viața mea să ajut oamenii din jurul meu. E o chestie care mă împlinește, mă face fericită și nu zic nu niciodată.

CANCAN.RO: Ce e nou pe plan profesional?

Ioana State: Sunt acum într-un proiect de care îmi e foarte drag, la ProTV, La bine si la Roast. M-am distrat foarte mult la filmări, eu nu prea am mai făcut roast, a fost un antrenament foarte bun pentru mine.

Urmează să apar într-un film pe care l-am filmat anul trecut și se va lansa în luna februarie. O comedie care se numește “În pielea mea”. Este primul meu lungmetraj. Sunt foarte încântată, dar în același timp și foarte amuzată, pentru că noi ne-am reunit un pic mai târzior să facem pozele de afiș. Și eu, în momentul în care am filmat, eram diferită.

După ce ca am avut atâtea vorbe că editez poze, o să zică oamenii că m-am editat în poza de afiș, că atât de psihopată sunt.

CANCAN.RO: Adică la filmări erai mai plinuță…

Ioana State: Cu cele 20 de kilograme pe care le-am pierdut, da. E amuzant. O să arat și total diferit în film, adică e diferență de la cer la pământ.

CANCAN.RO: Ce poti sa ne spui despre filmul “Cursa”?

Ioana State: Sunt parte din echipa de producție. Am fost acolo de la prima zi de filmare până la ultima. Am fost pe holurile Spitalului Universitar în seara accidentului neprevăzut care s-a întâmplat când a fost distrusă mașina-vedetă a filmului. Am trecut prin toate emoțiile prin care au trecut oamenii cei mai implicați și angrenați cu energie, cu bani, cu timp, în tot proiectul ăsta. Care a ieșit extraordinar! Vă mărturisesc că apropo de accidentul din “Cursa”, pare că nu în Romania s-a făcut un astfel de film, jur.

Este o reușită a unei munci titanice în spate, de peste doi ani, îmi permit să spun. Câte repetiții calculate, fiecare cascadorie în parte… Se munceau ore întregi pentru o cascadorie. Că o mașină nu o poți distruge de două ori.

CANCAN.RO: Și bani foarte mulți…

Ioana State: Și foarte mulți bani, da. Dar asta se va vedea din imagini, se simt banii din imagini. Din prima secundă a filmului.

CANCAN.RO: Noaptea petrecută la spital atunci când a fost accidentul, la filmări, te-a marcat în vreun fel?

Ioana State: Îmi amintesc că am stat câteva ore acolo, eram foarte emoționati… Și fix cascadorul care era la volan era un pic mai accidentat. Până nu au trecut emoțiile, până când medicii mi-au confirmat că totul este în regulă si a trecut prin toate testele și toate analizele… Au fost emoții foarte mari!

Nu ne așteptam să se întample asta. Am avut cascadorii mult mai complicate, mult mai grele, care au ieșit în regulă, n-am avut nicio problemă. Și acest accident neprevăzut care… normal că nu ne mai interesa în momentul ăla de mașina de 400.000 de euro care a fost distrusă. Ci doar să fie oamenii bine. Doamne ferește, dacă cineva pățea ceva nu cred că mai scoteau filmul. Nu aveai cum.

CITEȘTE ȘI: A anunțat cu surle și trâmbițe că se mărită, dar… Ispita de la Insula iubirii, părăsită înainte de nuntă! Anturaje nepotrivite, dezmăț total și… mult scandal!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×