Imaginea cu Emilia Ghinescu care a generat un val de critici, după ce a ieșit dintr-o relație de 13 ani. Cum s-a fotografiat artista la mănăstire

Imaginea cu Emilia Ghinescu care a generat un val de critici, după ce a ieșit dintr-o relație de 13 ani. Cum s-a fotografiat artista la mănăstire
Emilia Ghinescu / Foto: Instagram

Emilia Ghinescu (44 de ani) și Sebastian Albăstroiu s-au despărțit, după 13 ani de relație. Despre acest aspect a vorbit chiar artista, recent, în cadrul unui interviu. După separare, intepreta de muzică populară a plecat în inima Bucovinei, fotografiindu-se în Mănăstirea Cămârzani, acolo unde s-a oprit pentru câteva clipe să se roage. Pe rețelele de socializare, artista a încărcat o fotografie din mănăstire, însă nu toți utilizatorii s-au arătat încântați de gestul ei. Imaginea a generat un val de critici. Iată mai jos, în articol, detaliile.

Emilia Ghinescu, interpreta în vârstă de 44 de ani, și Sebastian Albăstroiu au pus punct relației, după 13 ani. Interpreta de muzică populară a mărturisit care sunt motivele care au condus către separare, în cadrul unui interviu. După ce artista s-a despărțit de partener, a încărcat o imagine pe rețelele de socializare care a generat un val de critici. S-a fotografiat la Mănăstirea Cămârzani, în inima Bucovinei. La lăcașul sfânt, Emilia Ghinescu a petrecut câteva clipe, pentru a se ruga. Tot de acolo, a încărcat o fotografie din biserică, dar care nu a fost asimilată pozitiv de unii dintre internauți.

„Am ajuns într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Mănăstirea Cămârzan. Nimic nu se face fără Dumnezeu, nimic nu există fără El! Doar în genunchi, în fața Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului 🙏”, este mesajul notat de interpretă, pe Instagram.

Însă, imaginea a atras un val de critici din partea unor utilizatori: „Exact, ce frumos era dacă acel moment îl păstrai pentru sufletul tău, fără să faci poză într-un loc așa de sfânt!”, „Frumos spus …să cunoască locuri (locația), dar nu și persoana… intimitatea este un lăcaș sfânt. Ești tu și Dumnezeu”, „Da… și trebuia să te pozezi…nu ?”, „Ești penibilă și fără bun-simț!”.

Vezi și EMILIA GHINESCU, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL. IMAGINEA ARTISTEI E IMPLICATĂ ÎNTR-O ESCROCHERIE DE ZILE MARI: „NUMAI MINCIUNI”

Emilia Ghinescu s-a rugat la Mănăstirea Cămârzani / sursă foto: Instagram

Emilia Ghinescu și Sebastian Albăstroiu s-au despărțit, după 13 ani

În urmă cu aproape două săptămâni, Emilia Ghinescu mărturisea faptul că relația ei cu Sebastian Albăstroiu a ajuns la final, după 13 ani. În cadrul unui interviu, a mărturisit și care ar fi fost motivele separării. Aveau în plan să facă nunta, dar nu s-a mai ajuns în punctul respectiv.

 „Am avut o relație de 13 ani, dar se pare că nu se vor mai finaliza planurile. Eu sunt bine, da, încerc să trec peste și să mergem mai departe. Sunt o femeie de 45 de ani care trebuie să fie asumată și să-și crească copiii. Am de cântat, am multe evenimente. Nu pot să stau și să mă jelesc acum. Asta este!”, a spus artista, pentru Playtech.

Sursă foto: social media

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Click.ro
Robert Tudor, pus la zid după ce s-a aflat cât ar costa casa sa! Cum le-a răspuns magicianul celor care îl întreabă de unde are bani: „Mai trebuie să mă justific?”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!