Imagini apocaliptice de la dezastrul din Grecia! Oamenii s-au refugiat în mare

Imagini apocaliptice de la dezastrul din Grecia! Oamenii s-au refugiat în mare

Cel puțin 60 de persoane au murit și alte cel puțin 172 au fost rănite în urma incendiilor de vegetație izbucnite în apropiere de Atena. Oamenii s-au refugiat în mare, iar bilanțul morților este în creștere.

Evangelos Bournous, primarul orăşelului Rafina, a declarat că preconizează că numărul victimelor va continua să crească pe măsură ce echipele de salvare caută supravieţuitori, estimând că numărul morţilor va ajunge la 80. Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situaţia drept o „tragedie naţională” şi „un dezastru biblic cu pierderi umane”. Vântul puternic şi seceta au favorizat răspândirea focului spre zonele rezidenţiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări.

Imagini apocaliptice de la dezastrul din Atena

Vor fi trei zile de doliu naţional în republica elena, după catastrofa care a şocat întreaga planetă. Cea mai gravă situaţie este în satul Mati, la doar 40 de kilometri de Atena, pe ţărmul mării Egee. Cei mai mulţi oameni s-au refugiat în apă de teama flăcărilor, însă nu toţi au reuşit să se salveze. În curtea unei vile au fost găsite 26 de cadavre carbonizate. (CITEȘTE ȘI: INCENDIU DE VEGETAȚIE DEVASTATOR ÎN GRECIA, APROAPE DE ANTENA! BILANȚUL A AJUNS LA 50 DE MORȚI)

Ambasada României la Atena încearcă să afle dacă sunt români printre victime

Ambasada României la Atena are în atenţie evenimentele legate de incendiile produse în Grecia şi încearcă să afle dacă sunt români printre persoanele afectate, până în prezent nefiind înregistrate solicitări de asistenţă consulară, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Guvernul grec a solicitat altor ţări europene elicoptere şi echipaje de pompieri pentru a face faţă dezastrului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani