Acasă » Știri » În județul Timiș se droghează până și copiii de 11 ani. Iată care este drogul preferat

În județul Timiș se droghează până și copiii de 11 ani. Iată care este drogul preferat

De: Cristian Lisandru 15/10/2018 | 13:39
În județul Timiș se droghează până și copiii de 11 ani. Iată care este drogul preferat
În județul Timiș se droghează până și copii de 11 ani

În județul Timiș se droghează și copii de 11 ani.  131 de persoane, printre care și copii, au ajuns în primele nouă luni din acest an de urgență în spitalele din județul Timiș, din cauza consumului de droguri. Potrivit medicilor, se droghează chiar și copii de 11 ani, iar canabisul este drogul cel mai consumat.

Subcomisarul de poliție Adela Șleam, din cadrul Centrului Antidrog Timișoara, a declarat, pentru Mediafax, că 131 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în primele luni ale acestui an, după ce au consumat droguri. Județul Timiș se află în topul național al consumului de droguri, însă reprezentanții Centrului Antidrog Timișoara au precizat că trebuie luați îăn considerare mai mulți factori.

“Periodic se fac studii pentru a obține date relevante cu privire la consumul de droguri. La nivelul județului Timiș, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite. Dintre aceștia, 6,8% au consumat cel puțin o dată în ultimele 12 luni. 3% au consumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este ușor ascendent. Creșterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România și în Europa. În ceea ce privește locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele țări din Europa, nu ocupăm locuri fruntașe. În județul Timiș trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a țării și este un județ care este foarte tranzitat și în contextul acesta consumul este mai ridicat”, a explicat Adela Șleam.

CITEȘTE ȘI: „ÎN IADUL ACESTA TRĂIESC UCIGAȘE, PEDOFILE, VIOLATOARE ȘI TRAFICANTE DE DROGURI”. DEZVĂLUIRI DIN ÎNCHISOAREA ÎN CARE SE AFLA UDREA ȘI BICA

În județul Timiș se droghează până și copii de 11 ani. Canabisul, cel mai căutat drog

În ceea ce privește drogurile preferate de tinerii din județul Timiș, pe primul loc se află canabisul, fiind urmat de etnobotanice.

“Drogul cel mai consumat este canabis-ul, într-un procent de 11,5%. Este urmat de noile substanțe psihoactive, 1,1%, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. În județul Timiș drogurile injectabile nu sunt foarte consumate. Sunt mai mulți băieți care consumă droguri, dar totuși și numărul fetelor este destul de ridicat. Vârsta medie de debut este la începutul liceului, clasa a IX-a, a-X-a, pentru că este vârsta la care ei intră în noi anturaje. Este vârsta care se caracterizează prin dorința de a fi teribiliști, de a fi în centrul atenției. Sunt copii care încep consumul chiar și la nivelul gimnaziului, clasa a VII-a, a VIII-a”, a declarat Adela Șleam.

Medicul Mihai Gafencu, șeful Centrului Regional de Toxicologie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara, a declarat că a observat o scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri.

Astfel, au ajuns de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale și copii de 11 ani, în urma consumului de droguri. De multe ori, adolescenții se droghează chiar în apropierea școlilor sau în parcurile din Timișoara.

“Este evident o creștere a consumului de droguri. În zonele universitare există o creștere a consumului în rândul studenților, dar care nu ajung în spitalele de pediatrie. Revenind la pacienții noștri, ce am putut să observăm este scăderea vârstei consumului. Am avut și copii de 11 ani care au consumat droguri, maximumul este la 15, 16 și 17 ani”, a explicat medicul Mihai Gafencu.

CITEȘTE ȘI: REACȚIA MAE DESPRE SITUAȚIA CELOR DOI ROMÂNI CONDAMNAȚI LA MOARTE ÎN MALAEZIA, DUPĂ CE GUVERNUL A DECIS ABOLIREA PEDEPSEI CAPITALE

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele din Portul Tomis
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu...
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Carmen Iohannis, lăudată de această dată pentru ținuta purtată. Cum s-a îmbrăcat în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud
Carmen Iohannis, lăudată de această dată pentru ținuta purtată. Cum s-a îmbrăcat în timpul unei...
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care...
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de...