Incendiu de amploare în Istanbul! Flăcările ard pe mai multe etaje ale unui spital

Incendiu de amploare în Istanbul! Flăcările ard pe mai multe etaje ale unui spital

Un incendiu a izbucnit, joi, într-un spital din Istanbul, iar focul s-a răspândit pe mai multe etaje ale clădirii, au anunţat autorităţile turce, informează Mediafax.ro. Nu există informaţii despre eventuale victime. Din datele preliminare, incendiul a izbucnit pe acoperişul spitalului. 

Clădirile din vecinătatea spitalului Gaziosmanpasa Taksim au fost evacuate, iar pompierii încearcă să stingă focul. Potrivit imaginilor prezentate de televiziunile locale, evacuarea pacienţilor se desfăşoară de urgenţă. Mai multe explozii au fost auzite în incinta spitalului.

Un reprezentant al departamentului de pompieri a precizat pentru postul de televiziune CNN Turk că nu există nicio victimă, iar incendiul a fost izolat şi va fi neutralizat în scurt timp. Potrivit unei surse din cadrul preşedinţiei Turciei, Recep Tayyip Erdogan l-a sunat pe ministrul Sănătăţii, Ahmet Demircan, pentru a primi informaţii despre acest incident.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video