Cuplurile care își doresc să aibă un copil, însă nu reușesc pe cale naturală trebuie să știe că încep înscrierile pentru programul Național FIV 2026. Înscrierile încep din luna august și se vor desfășura până în luna noiembrie 2026. Dosarele se depun exclusiv online, prin intermediul platformei oficiale.
Veste bună pentru cuplurile sau femeile singure care își doresc un copil. Începând cu data de 17 august 2026, de la ora 10:00 și până pe 15 noiembrie 2026, doritorii trebuie să depună actele necesare în mediul online, prin intermediul platformei digitale up-comunitate.ro, care va deveni activă odată cu startul înscrierilor. De asemenea, femeile și bărbații trebuie să îndeplinească câteva condiții importante.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a oferit detalii importante legate de înscrierea la programul social de interes național. Persoanele care au nevoie de sprijin financiar dedicat procedurilor de fertilizare în vitro trebuie să se înregistreze online, urmând acești pași:
Programul se adresează atât cuplurilor (căsătorite sau necăsătorite), cât și femeilor singure. Cei eligibili trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-Cetățenie și domiciliu: Cel puțin unul dintre membrii cuplului sau femeia singură trebuie să aibă cetățenie română și domiciliul în România.
-Asigurare de sănătate: Solicitanții trebuie să aibă calitatea de asigurați în sistemul public de asigurări sociale de sănătate din România.
-Vârstă: Femeia solicitantă trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 24 și 42 de ani (împliniți la data depunerii cererii).
-Locația procedurii: Procedurile medicale recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate sanitară (publică sau privată) din România, parteneră a programului și acreditată pentru reproducere umană asistată.
Pentru a putea beneficia de acest program, dosarul transmis digital de doritori trebuie să includă cererea de înscriere, declarația pe proprie răspundere, documentul de indicație FIV, acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, copii ale actelor de identitate și adeverințe de asigurare.
Este însărcinată, după 3 încercări eșuate de fertilizare in vitro! Cântăreața a făcut marele anunț