Începe Exatlon 3 România! Anunțul făcut astăzi de Cosmin Cernat

• Știri
Începe Exatlon 3 România! Anunțul făcut astăzi de Cosmin Cernat

Exatlon 3 România va intra în casele telespectatorilor pe 12 ianuarie, de la ora 20:00, patru zile pe săptămână, de sâmbătă până marți. Telespectatorii vor trăi la maximum emoțiile competiției alături de noii concurenți, fie că aceștia vor fi în echipa albastră sau în cea roșie.

Cosmin Cernat a făcut un anunț pe rețelele de socializare, în care îi invită pe fani să fie ochi și urechi, la noul sezon Exatlon. „Acesta este ceasul pe care l-am primit în dar de la Valeriu Lazarov, în urmă cu 18 ani! La puţină vreme după ce mi l-a oferit, a zis: „Indiferent de câte emisiuni ai produs sau ai prezentat, următoarea trebuie să fie şi mai bună”. Vă aştept la sezonul 3. Din 12 ianuarie, ora 20, la Kanal D„, a scris Cosmin Cernat pe contul lui de Instagram.

Cântăreața AMI, printre cei 10 “Faimoși”, în cel de-al treilea sezon “Exatlon”

Printre membrii Echipei Faimosilor se numara artistul Mario Fresh, atleta olimpica Andreea Arsine, iar lista continua cu una dintre cele mai apreciate cantarete din tara, AMI, care este hotarata sa demonstreze ca esentele tari se tin in sticlute mici. AMI a devenit cunoscuta publicului datorita vocii sale care s-a auzit pentru prima data in super hit-ul „Trumpet Lights”, piesa care a ajuns rapid la inimile publicului roman. Au urmat proiecte precum „Otra Vez”, „Playa En Costa Rica”, sau  „Somnu` nu ma ia”. Colaborarile dintre Grasu XXL si AMI la piese precum „Deja Vu” sau „3 lucruri” au fost foarte apreciate de fani, iar reinterpretarea piesei Laurei Stoica,  „Un actor grabit”, a sensibilizat publicul. Cea mai recenta colaborare a artistei ”Sunt bine”, cu Tostogan’S, a fost apreciata de public, reusind sa stranga peste 3 milioane de vizualizari.

“In adolescenta am trecut printr-o perioada in care eram mereu subestimata din cauza inaltimii, chiar si in cariera mea de artist mi s-a spus ca sunt prea mica si ca nu voi reusi niciodata sa razbat. Initial, am fost demoralizata si au inceput frustrarile. Dar, cu timpul, am privit latura pozitiva a acestor provocari si mi-am dat seama ca sunt un atu spre a ma ambitiona sa lupt si sa imi demonstrez, mie in primul rand, ca aceasta «imperfectiune» este ceea ce ma face speciala. E vorba despre acceptare,  iubire de sine si curajul de a fi mereu autentic”, a spus AMI.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia