INCREDIBIL! Două legi concomitent în vigoare – una permite eutanasierea câinilor, alta o interzice

• Știri
INCREDIBIL! Două legi concomitent în vigoare - una permite eutanasierea câinilor, alta o interzice

Încă din 2001, OUG 155 privind gestionarea câinilor fără stăpân permite eutanasierea acestora, după ce sunt capturaţi şi după un termen de 7 zile în care pot fi revendicaţi sau adoptaţi.

Pe de altă parte, Legea 205/2004 pentru protecţia animalelor prevede, din ianuarie 2008, că „este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar”. Iniţiatorul legii a fost senatorul PC Marius Marinescu, care a introdus proiectul în octombrie 2007.

Respectiva prevedere din Legea 205/2004 a fost modificată prin legea de aplicare a noului Cod penal, permiţând din nou eutanasierea în condiţiile OUG 155. Această prevedere se va aplica însă, aşa cum e prevăzut în lege, abia din 1 februarie 2014.

Astfel, noua formă a Legii 205/2004 (aplicabilă de la 1 februarie 2014) menţionează că „este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege”. „Prin excepţie, animalele cu boli incurabile constatate în condiţiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de îndată”, precizează noua formă a legii care va intra în vigoare anul viitor.

Între 2001 şi 2008, eutanasierea a fost prevăzută de legislaţie nefiind afectată de prevederi contrare până la legea lui Marinescu.

Consiliile locale aveau, încă din 2001, obligaţia legală să eutanasieze câinii fără stăpân capturaţi de pe străzi care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în şapte zile, prevederi legale care nu au fost aplicate, neexistând nici sancţiuni pentru nerespectarea legii.

Prevederea privind eutanasierea este cuprinsă în OUG 155/2001 şi preluată în Legea 227/2002, prin care Parlamentul a adoptat, cu unele modificări, Ordonanţa de Urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dar nerespectarea ei nu este sancţionată prin lege.

În prezent, termenul în care câinii capturaţi pot fi revendicaţi sau adoptaţi, înainte de a fi eutanasiaţi, este de 7 zile.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern în 2001, aplicabilă din momentul publicării în Monitorul Oficial (13 decembrie 2001), înainte de a intra în dezbaterea Parlamentului, stabilea obligaţia ca autorităţile locale să eutanasieze câinii fără stăpân capturaţi care nu erau revendicaţi sau adoptaţi în termen de 7 zile.

În urma votului dat în Parlament un an mai târziu, acest termen a crescut la 14 zile, pentru ca după cinci ani, el să fie din nou redus la 7 zile prin Legea 391/2006 pentru modificarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (publicată în Monitorul Oficial din 2 noiembrie 2006 şi aflată în vigoare).

Potrivit legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 155/2001, aşa cum a fost modificată ulterior, consiile locale sunt obligate ca, prin serviciile specializate, să captureze câinii fără stăpân şi să îi transporte în adăposturile acestor servicii, unde aceştia să fie cazaţi, cu respectarea unor condiţii minimale prevăzute de lege, pentru o perioadă de 7 zile.

Nerespectarea acestei prevederi constituie sancţiune şi se sancţionează, conform legii, cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.

La fel se sancţionează încălcarea reglementării care stabileşte că în perioada de cazare a câinilor în adăposturi se rezolvă cu prioritate cererile de revendicare a câinilor.

Potrivit prevederilor legale, după examinarea lor de către medicul veterinar, câinii fără stăpân care sunt bolnavi cronic şi incurabil trebuie să fie eutanasiaţi imediat ce au fost aduşi în adăposturi.

De asemenea, eutanasia este obligatorie, prin lege, pentru restul animalelor care nu au fost revendicate sau adoptate în termen de 7 zile. Totuşi, legislaţia în vigoare nu prevede sancţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii.

Potrivit legii, câinii nerevendicaţi în termen de două zile pot fi adoptaţi de persoane fizice sau de către centrele de adopţie special amenajate şi organizate în acest scop.

În textul legal se mai arată că eutanasierea, care se recomandă în cazul câinilor care nu au fost revendicaţi sau care nu au putut fi adoptaţi, precum şi a câinilor cu boli cronice incurabile, se efectuează de către un medic veterinar, numai prin utilizarea barbituricelor, injectate intravenos, numai după pierderea cunoştintei câinelui indusă prin anestezie.

Legea conţine reglementări amănunţite privind această procedură: „Câinii vor fi asistaţi până la constatarea decesului. Barbituricele nu trebuie să fie injectate pe cale intramusculară sau subcutanată. Pentru câinii nou-născuţi calea de administrare care se utilizează este cea peritoneală. Produsele narcotice pot fi administrate şi pe cale orală”.

Autorităţile locale nu au aplicat însă prevederile care permit eutanasierea câinilor fără stăpân nerevendicaţi sau adoptaţi.

Sunt şi câteva oraşe unde, deşi câinii fără stăpân nu au fost eutanasiaţi, ei au dispărut de pe străzi, autorităţile locale găsind măsuri eficiente în acest sens. Un astfel de exemplu este municipiul Târgu Mureş.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, spune că nu sunt probleme legate de câinii fără stăpân întrucât a luat măsuri din timp, fără a aştepta „bâlbâiala Parlamentului” sau „ieşirile isteroide” ale unor ONG-uri, câinii din adăpostul din oraş fiind trimişi în Germania spre adopţie.

Banner

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!