Ioniță de la Clejani, cercetat și el de poliției. Artistul a fost reclamat autorităților, după ce l-a amenințat pe jurnalistul jefuit de Fulgy

Ioniță de la Clejani, cercetat și el de poliției. Artistul a fost reclamat autorităților, după ce l-a amenințat pe jurnalistul jefuit de Fulgy
Ioniță de la Clejani are și el probleme cu legea (sursa foto Instagram)

Faptul că Fulgy l-a lovit pe un jurnalist cu pumnul în față, apoi i-a furat telefonul, gest care l-a adus în arest la domiciliu, pare să fie doar una dintre problemele noile probleme pe care Clejanii le-au dobândit după agresiunea fiului lor.

După Fulgy și Magherita, care a fost și ea prinsă, la fel ca și fratele său sub influența substanțelor interzise, a venit rândul lui Ioniță să aibă probleme cu legea. Lăutarul este cercetat de polițiștii Secției 12, după ce un jurnalist, angajat al unui post de televiziune, a depus pe numele acestuia o plângere pentru infracțiunea de amenințare.

Citește și: Fulgy, arestat la domiciliu timp de 30 de zile. În ce condiții ar putea ajunge la închisoare

Se pare că după ce a recuperat telefonul pe care Fulgy i l-a furat jurnalistului, Ioniță de la Clejani i-ar fi amenințat cu moartea și cu cu diverse acte de violență pe jurnaliștii prezenți în fața casei sale, motiv pentru care, conform unor surse judiciare, Kevin Sava a depus, pe numele acestuia, o plângere penală pentru amenințare.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, Sava a depus două reclamații separate. Una pe numele lui Fulgy și una pe numele lui Ioniță Manole.

Păzit să nu evadeze din arestul la domiciliu

Între timp, Fulgy a fost ridicat și prezentat instanței Judecătoriei Sectorului 3, cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie, însă magistrații au decis că inculpatul poate fi cercetat și înb arest la domiciliu. În cazul în care acesta va părăsi locuința, potrivit legii va fi acuzat și de infracțiunea de evadare, pedepsită cu până la 5 ani de detenție, iar măsura arestului la domiciliu va fi revocată și transformată în arest preventiv.

Fiul Clejanilor a ales să locuiască, pe perioada arestului la domiciliu, într-un apartament situat în cartierul Rahova, pe raza Secției 19. Surse din Poliție au declarat, pentru Gândul, că tânărul va fi monitorizat permanent, motiv pentru care polițiștii vor verifica, de mai multe ori pe zi, dacă acesta este acasă.

Viorica a rămas singura fără probleme legale

Momentan, aproape toți membrii familiei Manole au probleme cu legea. Margherita este deja trimisă în judecată pentru conducere sub infliența substnțelor stupefiante, Fulgy este cercetat pentru tâlhărie, conducere sub influența drogurilor, conducere fără permis și amenințate, după ce i-a spus surorii sale vitrege că o omoară, iar tatăl celor doi are dosar pentru amenințare. Doar Viorica, mama celor doi copii nu are, deocamdată, probleme de natură legală.

Nu rata: Câți ani de închisoare ar putea să primească Fulgy, după ce a agresat un jurnalist

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani