Iordănescu jr. și-a anunțat oficial despărțirea de campioană pe Facebook: „Fiecare în parte va rămâne în sufletul meu!”

• Sport
Iordănescu jr. și-a anunțat oficial despărțirea de campioană pe Facebook: „Fiecare în parte va rămâne în sufletul meu!”

Edward Iordănescu, antrennorul principal al CFR Cluj, care în sezonul recent încheiat a câștigat pentru a patra oară consecutiv titlul în Liga 1, a confirmat despărţirea de gruparea din „Gruia”. Iordănescu jr. a confirmat zvonurile printr-un mesaj postat pe o rețea proprie de socializare.

„Contractul meu cu CFR se termină oficial în câteva zile şi doresc să mulţumesc din suflet echipei, băieţii au fost speciali şi mă bucur că am reuşit această performanţă extraordinară împreună. Am lucrat cu un grup deosebit, total profesionist, de care nu ai cum să nu te ataşezi. Fiecare în parte va rămâne în sufletul meu. Mulţumesc preşedintelui, care a crezut necondiţionat în mine şi a fost mereu un factor major de echilibru, patronului, care ştiu ce eforturi face pentru echipă şi cât suflet pune, şi întregii conduceri. Nu am venit pentru bani la CFR şi nu plec pentru bani. Nu am un acord dat în altă parte şi nu ştiu ce o să-mi ofere viitorul. Am refuzat orice fel de contact până în acest moment şi prioritate a avut mereu CFR, doar că uneori în viaţă, chiar dacă există o dorinţă comună, există riscul să nu găseşti calea comună!!”, a fost mesajul lui Iordănescu jr.

Tehnicianul a ţinut să le mulţumească şi suporterilor, chiar dacă aceştia nu au putut fi aproape de echipă decât la finalul sezonului.

„Mulţumesc suporterilor pentru momentele speciale de la ultimul joc şi pentru dragostea lor pentru echipă şi nu în ultimul rând staff-ului tehnic, care a fost la nivel înalt, staff-ului medical şi tuturor celor implicaţi in activitatea zilnica a echipei! Sunt mândru că am reprezentat Clujul şi clujenii!! Hai CFR, campioana României!”, a conchis Edward Iordănescu.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea