Cazul Valentinei Tănasie continuă să ridice semne de întrebare, după revenirea lui Vlad Băltățeanu în România. Supranumitul „Alex”, prietenul care l-ar fi convins să se predea, a făcut noi dezvăluiri la Dan Capatos Show. Tânărul a vorbit despre întâlnirea avută în Elveția cu Vlad Băltățeanu. CANCAN.RO are toate detaliile!
Potrivit declarațiilor sale, discuția dintre cei doi ar fi durat aproximativ două ore și jumătate. Alex a povestit cum s-a comportat Vlad în timpul discuției din Elveția. Tânărul susține că Vlad părea afectat atunci când vorbea despre cele întâmplate. Vezi emisiunea integrală aici!
„Cred că au fost în jur de vreo două ore, două ore și ceva în care am vorbit. După a spus că e de acord. A zis că se predă, a zis doar să stăm un pic, să mai fumeze o țigară. Avea emoții că nu voia să se predea. Adică era așa un pic frică. Părea afectat când povestea. Părea că era super, super, super distrus. Mi-a spus doar că-i pare rău că a fugit.”
Ce i-ar fi spus Vlad despre faptul că era singurul suspect
Vlad ar fi vorbit cu prietenul lui despre informațiile apărute în mediul online. Alex susține că acesta era preocupat de faptul că anchetatorii îl considerau principalul suspect.
„Văzuse și el pe internet. Zicea cum să fie decât un singur suspect sau ceva de genul. Trebuia să mai fie și alții, spunea că trebuia să le ia declarații. Eu pur și simplu spun ce mi s-a spus și cam atât. Nu pot să spun cu certitudine că e adevărat sau că nu e adevărat.”
În emisiune a fost discutată și posibilitatea existenței unor complici. Alex spune că nu știe dacă mama sau unchiul lui Vlad au fost implicați. El a precizat că Vlad nu i-ar fi oferit certitudini în acest sens.
„Mie nu mi-a spus cu certitudine că a dat unchiul. A spus că este posibilitatea să fi dat unchiul. Să vă zic dacă au fost implicați cu adevărat sau nu au fost implicați cu adevărat, asta nu știu.”
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FPrietenul-lui-Vlad-Baltateanu-dezvaluiri-in-premiera.jpeg)
Prietenul lui Vlad Băltățeanu, dezvăluiri în premieră
Vlad, despre consumul de alcool și droguri
Alex a fost întrebat și despre o discuție mai veche dintre Vlad și tatăl Valentinei. Potrivit informașiilor, se pare că Băltățeanu i-ar fi recunoscut tatălui iubitei sale că în trecut că ar mai fi consumat substanțe interzise. Alex susține că suspectul adus în România i-ar fi spus că, în seara respectivă, consumase numai alcool.
„L-am întrebat dacă s-a drogat. A spus că a fost doar băut. Atât mi-a zis.”
Emisiunea integrală se poate urmări AICI:
CITEȘTE ȘI:
Eliza, sora Valentinei, apel disperat după tragedie: ”Încă sper să-l găsesc”