Acasă » Știri » Sport » Fotbal » Italianul de pe banca oltenilor către Comănescu: „Regulamentul e acelaşi în toată lumea!

Italianul de pe banca oltenilor către Comănescu: „Regulamentul e acelaşi în toată lumea!

De: Cancan 11/09/2017 | 11:36
Italianul de pe banca oltenilor către Comănescu: „Regulamentul e acelaşi în toată lumea!

Devis Mangia, antrenorul CSU Craiova, a dezvăluit după meciul pierdut în Gruia cu CFR Cluj că i-a transmis centralului Adrian Comănescu că a greşit dictând penalty pentru ardeleni şi l-a eliminat gratuit pe elevul său Tiago Ferreira la faza din minutul 37. Mangia a spus că nu are ce le reproşa elevilor săi, chiar dacă au cedat meciul cu 2-1, pierzănd astfel şansa de a urca pe primul loc. 

„Eu sunt mulţumit de jucătorii mei. Lui Comănescu i-am spus că regulamentul e acelaşi în toată lumea. În prima repriză, CFR se retrăgea foarte mult, iar noi aveam iniţiativa. Dar nici noi nu găseam soluţii. Meciul a fost unul strâns. Ei au retras foarte mult jucătorii din bandă pentru a-i bloca pe ai noştri. Voi continua cu acest sistem, cu cei 3 atacanţi, pentru că ne-a adus rezultate”, a declarat Mangia.

După această înfrângere, prima din acest sezon înregistrată, oltenii au căzut pe locul 3 în clasament cu 18 puncte, fiind depăşiţi la golaveraj de Astra.

Autor: Cristi P.       

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video