Iulia Vântur a plecat din România şi s-a mutat în India, alături de iubitul ei Salman Khan. Însă cum niciodată nu le poţi avea pe toate, blonda este cu sufletul împărţit între celebrul actor şi părinţii care au rămas acasă şi pe care-i poate reîntâlni cu mare dificultate.
Iulia Vântur a încercat să-şi revadă părinţii de Paşte, însă din cauza unor probleme nu a mai reuşit. Artista este însă astăzi extrem de fericită că totul s-a rezolvat şi acum este din nou alături de cei care i-au dat viaţă.
De curând, aceasta a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare împreună cu părinţii ei şi le-a mărturisit prietenilor ei virtuali că se bucură nespus că, într-un final, a reuşit să-i revadă.
”În sfârşit, ne-am întâlnit! După mult timp, prea mult, suntem într-un final împreună doar pentru câteva zile. Ne bucurăm de fiecare secundă. Îi iubesc. Părinţii mei. Fericire. Iubire. Grijă. Familie. Vizită”, le-a spus Iulia Vântur prietenilor ei virtuali.