Lavinia Pârva, super-sexy în ultimul trimestru de sarcină. Cum s-a fotografiat soția lui Ștefan Bănică Jr.

Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pârva formează un cuplu de aproximativ șapte ani, iar în septembrie 2017 cei doi s-au căsătorit. Ulterior, frumoasa brunetă a rămas însărcinată, după o serie de vizite la clinicile de fertilizare. Între timp, burtica artistei a prins contur, iar ea și soțul ei ar urma să devină părinți la începutul verii.

Recent, pe contul personal de socializare, Lavinia Pârva a urcat două fotografii cu burtica de graviduță la vedere, în care este super-sexy, în condițiile în care se află în ultimul trimestru de sarcină. Într-un timp foarte scurt, imaginile au strâns sute de aprecieri. De asemenea, comentariile au fost toate pozitive.

S-au căsătorit în secret

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, în septembrie 2017. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria!

Nici prietenii apropiaţi nu au avut habar de nimic. Ei au fost chemaţi la un hotel din Balcic, sub un anume pretext. Li s-a spus că artistul îşi va sărbători ziua de naştere în avans, printr-o petrecere. Numai că primele semne de întrebare au apărut la acel moment, pentru că Ştefan este născut pe 18 octombrie.

Chiar şi aşa, invitaţii au ”muşcat” nada, dar s-au trezit în faţa faptului împlinit, adică la nunta lui Ştefan cu Lavinia. Petrecerea a fost extrem de reuşită, mai ales că invitaţii au fost cu atenţie selectaţi pentru evenimentul care s-a vrut intim şi… secret!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare