LIDIA VADIM TUDOR, dezvăluiri despre relaţia cu tatăl său:,,Nu i-am prezentat niciodată vreun iubit‘’

• Vedete
LIDIA VADIM TUDOR, dezvăluiri despre relaţia cu tatăl său:,,Nu i-am prezentat niciodată vreun iubit‘’

,,De obicei plecam cu două- trei zile înainte de Duminica Paştelui, petreceam acolo Paştele, în noaptea de Înviere mergeam în Braşov, pentru că avea câteva biserici unde voia să meargă. Stăteam cam o săptămână pe acolo, ne odihneam. Lui tata îi plăcea să aibă masa plină, multă lume aproape.

A fost foarte greu în perioada asta până ne-am dat seama ce ni s-a întâmplat. Când el a murit, ne-am trezit cu creditorii la uşă, de asta am fost nevoite să scoatem unele obiecte la licitaţii. Maşina care ne rămăsese am vândut-o acum, pentru că taxele şi impozitele erau prea mari. Foarte mulţi oameni simpli s-au oferit să ne ajute, au adoptat căţeii pe care îi avem în grijă.

În ultimul timp era foarte deprimat, simţea că nu mai poate face faţă. A avut şi un vis, şi-a visat înmormântarea. A fost un singur vis, într-o singură noapte, o mulţime de oameni ducea un sicriu pe dealul Patriarhiei, însoţiţi de 16 preoţi, exact câţi au fost la înmormântarea lui şi spunea el atunci că aceşti oameni asistatau la un om politic important, nu ştia că era vorba de el.

A refuzat să meargă la spital, când a avut o criză puternică. Duminică a stat toată ziua acasă, simţindu-se slăbit, i-a fost foarte rău şi iar a refuzat să meargă la spital. Ultima imagine cu el în viaţă treaz este la camera de gardă, când medicii îl rugau să stea întins, iar el nu voia, deoarece spunea că nu poate să respire.

Nu era un părinte care să ofere libertate totală. Miza foarte mult pe mama pentru educarea noastră. El nu se implica în alegerile noastre. Nu puteam să ne facem un tatuaj, am fost crescute cu nişte valori şi principii. Nu i-am prezentat niciodată pe nimeni, niciun iubit. Nu conştientizăm încă ce s-a întâmplat. Tata era un creştin, le promova şi credea în ele cu adevărat. Nu ştiu să fi avut o ultimă dorinţă, pentru că el nu se gândea la moarte’’, declarat fiica lui Vadim Tudor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!