Lili Sandu a răbufnit pe Instagram: ”Un tată nu-și poate ține copilul în brațe din cauza unor reguli”. Ce a supărat-o pe vedetă

Lili Sandu urmează să devină mămică pentru prima oară peste aproximativ o lună. Vedeta a răbufnit pe Instagram din cauza anumitor reguli impuse de autorități.

Lili Sandu a aflat că va deveni mămică în decembrie 2019. De atunci, ea și Silviu Țolu sunt în culmea fericirii. Totuși, acum, ceva le umbrește bucuria de a deveni părinți.

Vedeta a răbufnit pe contul ei de Instagram. Lili Sandu este revoltată din cauza măsurilor impuse de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: DE CE A DIVORȚAT DE FAPT ANCA ȚURCAȘIU. SOȚUL EI NU ȘI-AR MAI FI DORIT SĂ PRACTICE STOMATOLOGIA ȘI…)

Fosta prezentatoare TV  este revoltată din cauza faptului că unii se pot bucura de o anumită libertate, însă, Silviu Țolu va fi nevoit să aștepte câteva zile până să-și strângă copilașul la piept.

”Am trecut prin toate stările de la frustrarea de a-mi aduce copilașul în această lume, la a fi nevoită poate să-i ascund fetișoara adorabilă cu o masca de protecție, la furia că poate nu vom mai avea niciodată libertatea cu care am fost obișnuiți și dezamăgirea că nu sunt în stare că nu am puterea de a face mai mult, de a schimba ceva.

Nu pot înțelege cum oamenii se pot îmbulzi cu sutele pe plajă, în cluburi și practic au > să facă ce vor, iar un tată nu-și poate ține copilul în brațe într-o maternitate în primele lui minute de viață din cauza unor reguli”, a mărturisit Lili Sandu.

Urmează să nască un băiețel

În luna mai, într-un vlog publicat pe canalul său de YouTube, Lili Sandu a dat vestea cea mare. Ea împreună cu Silviu Țolu vor deveni părinții unui băiețel.

”Nu cred că mai are un rost să spun că acest băiețel este, de fapt, ceea ce mi-am dorit. Poate că undeva mi-aș fi dorit să fie fetiță pentru că poate gândeam superficial. Mă gândeam că fetițele sunt atașate de mame, că le putem îmbrăaca frumos, că sunt gingașe, mai dichisite, dar cred că Dumnezeu știe exact de ce este un băiețel și vreau să zic că îl iubesc dinainte să se nască. Nu am crezut vreodată că va exista atâta iubire în inima și sufletul meu”, a povestit Lili Sandu pe YouTube.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!