Listă datornici ANAF 2019. Cum afli dacă ești pe ”lista rușinii”

Listă datornici ANAF 2019. Cum afli dacă ești pe ”lista rușinii”

Fiscul dă publicității liste cu contribuabilii ce au restanțe la plata obligațiilor fiscale către stat, indiferent dacă aceștia sunt persoane juridice sau persoane fizice. Lista se publică la intervale de trei luni, pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Lista persoanelor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații sunt publicate trimestrial pe pagina de internet a ANAF, conform Codului de procedură fiscală. Această listă, cunoscută și sub numele de „lista rușinii”, este publicată până în ultima zi a lunii următoare încheierii trimestrului, de pildă, pentru primul trimestru, publicarea listei se va face până în data de 30 aprilie.

Lista publicată de Fisc vizează mai multe categorii de contribuabili care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale, și anume ei sunt împărțiți în contribuabili mari, contribuabili mijlocii, alți contribuabili, inclusiv persoanele fizice care desfășoară activităţi independente sau care exercită profesii libere și persoane fizice, altele decât cele amintite mai sus.

Plafoanele de la care contribuabilii cu datorii la stat sunt incluși în această lista publicată de  către autoritățile fiscale sunt:

  • pentru contribuabilii mari – 500.000 de lei;
  • pentru contribuabilii mijlocii – 250.000 de lei;
  • pentru alți contribuabili, inclusiv persoane fizice care desfășoară activități independente – 100.000 de lei;
  • pentru alte persoane fizice – 15.000 de lei.

Când scapi de pe „lista rușinii”

ANAF e obligată să te șteargă de pe listă în maximum 15 zile după ce ai achitat integral debitele publicate pe site.

De asemenea, „în situația în care se constată erori materiale și omisiuni cu privire la informațiile cuprinse în listele publicate pe site, organul fiscal competent trebuie să opereze de îndată aceste modificări”.

Nu se știe exact numărul datornicilor

Inspectorii ANAF lucrează de zor pentru a afla câți contribuabili au restanțe la stat și, mai ales, care este suma la care se ridică aceste datorii. Deocamdată, se știe doar numărul celor care au restanțe, însumate, mai mari de 15.000 de lei. Pe site-ul ANAF se găseşte o listă cu peste 11.130 de persoane fizice aflate în această situație. Sumele neachitate provin din obligaţii restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la cel al asigurărilor de sănătate. Cu alte cuvinte, persoane care au datorii din impozitul pe venit, pensii, şomaj şi sănătate. Valoarea acestor datorii cumulate se ridica la 14 miliarde de lei, la 31 martie 2018. Însă, numărul datornicilor este mult mai mare având în vedere că cei mai mulți datorează sume mult mai mici provenite din închirierea unui apartament sau din neplata unei amenzi. Surse din ANAF spun că numărul ar putea depăși un milion de persoane.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!