Locul în care s-a dus Anca Serea, înainte ca fiica ei să susțină Bacalaureatul. Ce semn divin a primit: ”Nu cred în coincidențe”

Locul în care s-a dus Anca Serea / Sursa foto: Facebook

Anca Serea trece prin mari emoții. Fiica ei, Sarah, susține în această perioadă Bacalaureatul. Cu doar o zi înainte de a susține examenul maturității, acestea au ajuns într-un loc plin de însemnătate spirituală. Soția lui Adi Sînă spune că nu a fost o coincidență.

Bacalaureatul este unul dintre cele mai importante examene pentru elevii care au absolvit liceul. Emoțiile sunt la cote maxime, mai ales în rândul părinților. Printre vedetele ale căror copii susțin Bacalaureatul zilele acestea se numără și Anca Serea. Soția lui Adi Sînă este foarte copleșită, astfel că s-a dus într-un loc în care liniștea veghează. Ea și copiii au ajuns la o biserică. Mai mult decât atât, a transmis un mesaj impresionant pe rețelele de socializare. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Locul în care s-a dus Anca Serea, înainte ca Sarah să susțină BAC-ul

Anca Serea și Adi Sîna trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În ultima perioadă s-a zvonit că ar fi în prag de divorț, însă cei doi au infirmat. Împreună au șase copii, iar Sarah susține în această perioadă Bacalaureatul. Emoțiile sunt la cote maxime, atât pentru ea, cât și pentru părinți. Cu doar o zi înainte de examen, vedeta a postat pe rețelele de socializare un mesaj uluitor.

Ea împărtășește totul cu fanii ei și a dezvăluit că, duminică, 28 iunie, ea și copiii au ajuns la o biserică. În plus, Anca spune că nu este doar o coincidență și asta pentru că biserica poartă hramul Sfinților Petru și Pavel, sărbătoare care este marcată în calendarul ortodox luni, 29 iunie, chiar în ziua în care Sarah susține proba la Limba și Literatura Română.

Nu cred în coincidențe. Cred în întâlniri pe care Dumnezeu le pregătește la timpul potrivit 🙏🏻! Ca mamă, aș vrea să-i pot lua toate emoțiile și să le port eu. Dar nu pot. Astăzi, fără să plănuiesc, am descoperit această biserică. Un loc despre care nici măcar nu știam că există deși este la o aruncătură de băț de noi . Am intrat, am aprins o lumânare și am lăsat acolo toate grijile noastre. Apoi am aflat că aici se află moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar mâine este chiar sărbătoarea lor. Poate unii îi spun coincidență. Eu aleg să-i spun binecuvântare. M-am rugat pentru Sarah și pentru toți copiii care încep mâine examenul maturității. Să aibă mintea limpede, inima liniștită și încrederea că tot ce au muncit va rodi. Iar noi, părinții, să avem răbdarea de a-i susține și înțelepciunea de a le aminti că valoarea lor nu se măsoară într-o notă.

Doamne, ocrotește-i pe toți!, a scris Anca Serea pe Instagram.

VEZI ȘI: Zice că nu divorțează de Adi Sînă, dar aceste imagini susțin contrariul. Anca Serea, ți-ai „pierdut” verigheta?

Anca Serea și Adrian Sînă, prima apariție împreună după zvonurile divorțului. Cum s-au afișat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Gandul.ro
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!