„Lupii galbeni” își arată colții și urcă pe loc de baraj: „Vom vedea dacă vom promova!”

„Lupii galbeni” își arată colții și urcă pe loc de baraj: „Vom vedea dacă vom promova!”

În ciuda victoriei clare obținută de Petrolul cu 3-1 (3-1) contra formației Viitorul Pandurii Tg. Jiu în prologul rundei a  XVII-a a Ligi a 2-a și a faptului că acest rezultat vine să confirme că formația sa este pe drumul cel bun Flavius Stoican, antrenorul principal al „lupilor gallbeni” a declatat că elevi săi sunt departe de a-și atinge obiectivul.

Cu victoria de pe „llie Oană”, Petrolul a urcat pe locul 3 cu 28 de puncte, la egalitate cu UTA care este pe locul 2, arădenii având însă două meciuri mai puțin disputate, apropiindu-se și la două lungimi de liderul CS Mioveni care astăzi va primi pe teren propriu vizita Rapidului.

„Ceea ce mă bucură, că nu cedăm şi jucăm până la final. A fost un meci greu, cu o echipă care joacă fotbal, care pasează. Bravo lor! Dar cu atât este mai mare bucuria că am reuşit să câştigăm această partidă. Vom vedea dacă vom promova, e greu de realizat. De ce spun asta? Vedeţi şi dumneavoastră ce bătaie este la vârful clasamentului. Nu este uşor, de aceea şi jucătorilor încerc în fiecare zi să le implementez lucrul acesta. Orice punct câştigat este acumulat acolo, este pus în clasament şi contează enorm. Am avut acel accident cu UTA, îl numesc accident pentru că a fost un meci în care noi am dominat, dar o să vină şi revanşa. Până atunci, trebuie să fim foarte atenţi, să acumulăm puncte. Avem acum un meci, sâmbătă, nu avem prea mult timp de bucurie, pentru că acest meci de la FC Argeş contează enorm în economia clasamentului şi vreau să fim încrezători că putem să facem un meci bun” , a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Petrolul Ploiești.

Celelalte opt partide ale intermdiarei care are loc în Liga a 2-a se vor disputa astăzi.

Program etapa XVII-a Liga a 2-a
Petrolul Ploiesti – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-1

Miercuri, 13 noiembrie
ora 14:00 Dunărea Călărași – FC Argeș Pitești
ora 14:00 CS Sportul Snagov – Turris Oltul Turnu Măgurele
ora 14:00 UTA Arad – Gloria Buzău
ora 14:00 Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Reșița
ora 14:00 Ripensia Timișoara – Politehnica Timișoara
ora 14:00 Metaloglobus București – Farul Constanța
ora 17:30 Universitatea Cluj – Concordia Chiajna
ora 19:30 CS Mioveni – Rapid București

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!