Mama criminală? A pus focul pe cei trei copii ai ei și pe tatăl lor? La un pas să ardă de vii

Mama criminală? A pus focul pe cei trei copii ai ei și pe tatăl lor? La un pas să ardă de vii

O femeie a vrut să se răzbune pe soțul ei și a dat foc locuinței în care se aflau bărbatul și cei trei copii. Locuinţa le-a fost cuprinsă de flăcări chiar în noaptea de Sfântul Vasile.

Tatăl crede că, în noaptea de Sfântul Vasile, femeia şi-ar fi dus la sfârşit planul cu care îl ameninţase în nenumărate rânduri. Se pare că mama Mirela ar fi încercat să le pună beţe în roate sătenilor care încercau să le ofere ajutor tatălui şi copiilor săi, potrivit spuselor bărbatului.

„Pompierii au spus că a fost foc pus. Noi eram în casă, ea se tot plimba. Nu mai fusese la mine nimeni, toată ziua. Ea venise s-o vadă pe fată şi s-o ia cu ea. Dar fata de 16 ani nu a vrut să meargă, pentru că a văzut-o băută. Nu a mai încercat să dea foc, dar a mai încercat să-mi facă rău. Eu am părăsit-o”, a povestit Vasile Focşănianu, în platoul emisiunii „Acces Direct”.

De cealaltă parte, Mirela Focşănianu neagă acuzaţiile aduse de soţ. „Eu când am intrat pe uşă, i-am zis să miroase a cauciuc. Cică într-o lună, de trei ori a ars în casa aia. Era ziua lui, era beat (…) Nu am făcut nimic, nu i-am dat foc”, a mărturisit soţia acuzată că a dat foc casei în care se afla soţul şi cei trei copii ai săi.

Cei doi s-au despărţit în urmă cu şapte ani. Se pare că motivul ar fi fost obiceiul mamei de a consuma băuturi alcoolice fără măsură, potrivit spuselor tatălui. Mama neagă şi spune că ea le trimite bani copiilor şi că s-a despărţit de soţ pentru că era violent.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia