Bărbatul care îl susţinea pe Gheorghe Dincă pe YouTube ar fi fost găsit de poliţişti! Ce i-a făcut mamei Luizei tânărul din imagini întrece orice imaginaţie

Bărbatul care îl susţinea pe Gheorghe Dincă pe YouTube ar fi fost găsit de poliţişti! Ce i-a făcut mamei Luizei tânărul din imagini întrece orice imaginaţie

Mama Luizei Melencu s-a bucurat pentru o clipă, atunci când a primit un mesaj pe telefon conform căruia fiica ei ar fi de fapt în viață. Totul a fost o alarmă falsă, iar bărbatul care a făcut această farsă a fost prins! 

La adresa indicată, poliţiştii n-au găsit-o pe Luiza, în schimb au fost aşteptaţi de un bărbat care le-a declarat oamenilor legii că voia doar s-o ajute pe mamă cu informaţii. Bărbatul (foto jos) ar fi acelaşi cu cel care a postat zilele trecute un video pe Youtube în care-l lăuda pe criminalul Gheorghe Dincă pentru faptele comise. Poliţiştii l-au legitimat pe bărbat şi au plecat de la adresa indicată, fără a-l reţine pe autorul mesajului fals. Oamenii legii au transmis reprezentanţilor presei că vor primi pe mail un comunicat privitor la măsurile dispuse în acest caz.

Poliţiştii din Caracal au plecat marţi, 30 iulie, în jurul orei 15.30, spre o adresă din Caracal unde, potrivit unui mesaj anonim, s-ar afla încă în viaţă Luiza Melencu, tânăra de 18 ani dispărută la jumătatea lunii aprilie.

În SMS-ul primit de la un anonim, mama Luizei Melencu a fost informată că fiica sa este încă în viaţă şi i-a dat o adresă din Caracal unde s-ar afla acum adolescenta. În acelaşi mesaj, femeia a fost informată că Gheorghe Dincă, principal suspect în cazul răpirii fetelor din Caracal, ar avea un cont de Facebook unde cei mai mulţi dintre prieteni sunt străini. Imediat după primirea telefonului, mama Luizei a sunat la 112 şi a informat Poliţia. Poliţia a plecat de urgenţă spre adresa indicată în mesajul anonim.

Bărbatul a fost reținut de Poliție sursa foto: adevarul.ro

Bărbatul a fost reținut de Poliție sursa foto: adevarul.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate