Acasă » Exclusiv » Manelistul care a vrut să își incendieze iubita își joacă ultima carte. Strategia la care a apelat pentru a scăpa cu o pedeapsă mai mică

Manelistul care a vrut să își incendieze iubita își joacă ultima carte. Strategia la care a apelat pentru a scăpa cu o pedeapsă mai mică

De: Delina Filip 21/01/2026 | 23:40

Cazul unui cunoscut manelist lăsa fără suflare pe toată lumea! Faptele de o cruzime ieșită din comun, în care bărbatul și-a sechestrat iubita, au făcut să se înfioare toți. Manelistul va petrece două decenii închis într-un penitenciar de maximă siguranță, iar capetele de acuzare sunt multe. Doar că acesta încearcă să scape de pedeapsă. Bărbatul a apelat la o strategie care speră să-i mai diminueze din anii pe care urmează să-i petreacă închis! CANCAN.RO are detalii și informații pe care vi le prezintă în exclusivitate. 

În urmă cu doi ani, cântărețul de manele Gheorghiță Sava, cunoscut sub numele de scenă Gicuță din Apărători era în centrul atenției după ce faptele sale au oripilat o țară-ntreagă. În februarie 2023, artistul, aflat sub influența alcoolului și a drogurilor și-a sechestrat iubita.  Intervenția promtă a autorităților i-au salvat viața femeii, iar bărbatul a fost condamnat la închisoare. A avut mai multe capete de acuzare și a primit o pedeapsă de aproape 20 de ani de închisoare. Doar că acum, sursele noastre au aflat că manelistul și-a făcut o strategie pentru a putea scăpa cu o pedeapsă mai ușoară. Iată cum a încercat manelistul să-i determine pe magistrați să-i scadă din pedeapsă.

Strategia la care a apelat manelistul pentru a scăpa cu o pedeapsă mai mică

În urmă cu câteva zile, manelistul a formulat recurs în casație. Recursul în casaţie este calea extraordinară de atac, de anulare (nu de reformare sau de retractare), ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Demersul manelistului nu a avut rezultatul dorit.

Gheorghiță Sava a adus la proces și o înregistrare în care victima lui (fosta iubită) recunoștea că a consumat substanțe interzise, ea fiind cea care ar fi alimentat cearta dintre ei. Judecătorii nu au dat curs solicitării manelistului și au respins cererea lui de a-i scădea din pedepasă.

„În baza art. 440 alin.2 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpatul Sava Gheorghiță împotriva deciziei penale nr. … din data de 05 septembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2026”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Gheorghiță Sava, cunoscut drept Gicuță din Apărători, vrea o pedeapsă mai blândă
Gheorghiță Sava, cunoscut drept Gicuță din Apărători, vrea o pedeapsă mai blândă

Prima dată primise o pedeapsă mai ușoară

În februarie anul trecut Gicuță din Apărători a fost condamnat de un complet de judecată de la Tribunalul București, la pedeapsa de 16 ani și 8 luni de închisoare. Manelistul bucureștean a primit 11 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, 4 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, 1 an pentru conducere fără permis, 2 ani pentru conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor și 3 ani pentru distrugere.

Sentința Tribunalului București a fost atacată cu apel, care a fost soluționat recent de Curtea de Apel București. Astfel, la data de 5 septembrie 2025, judecătorii au majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, de la 11 ani închisoare la 14 ani închisoare. Instanța a contopit pedepsele principale cu închisoarea. Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, într-un final Gicuță urmând să ispășească 19 ani și opt luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de maximă siguranță. A fost judecat pentru următoarele infracțiuni: Tentativa de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, conducerea sub influența alcoolului si a substanțelor interzise, conducerea unui autoturism fără permis de conducere, posesie și consum de substanțe interzise.

Cum a încercat Gicuță din Apărători să-și omoare iubita: A fost scoasă din mașina cuprinsă de flăcări

Vă reamintim că în februarie 2023, Gicuță din Apărători și-a sechestrat iubita într-un mod aproape de neimaginat. După o ceartă violentă, bărbatul a urcat la volanul mașinii femeii, în ciuda faptului că avea permisul de conducere suspendat și se afla sub influența unor substanțe interzise și a băgat-o pe ea în portbagajul mașinii. În timp ce se afla în portbagaj, femeia a sunat la 112 și a dezvăluit autorităților că este răpită. Apelul disperat și intervenția promptă a autorităților au făcut posibilă salvarea ei.

Masina pe care manelistul a incendiat-o când a încercat să-și omoare iubita
Masina în care a încercat să-și omoare iubita

Tehnologia de localizare utilizată de serviciile de urgență a permis identificarea în timp real a poziției autoturismului aflat în mișcare, iar echipajele de poliție au reușit să ajungă la fața locului. Martorii au povestit că femeia se afla în stare de șoc și că momentele au fost tensionate și dramatice. Pentru autorități, operațiunea de salvare a reprezentat o cursă contra cronometru.

CITEȘTE ȘI: Primele declarații ale Ionelei, iubita manelistului Gicuță din Apărători, după ce a fost la un pas de moarte: ”Nu știam dacă visez sau nu”

ACCESEAZĂ ȘI: Pedeapsă mare pentru manelistul Gicuță din Apărători, după ce a vrut să își incendieze iubita. Gheorghiță Sava intră la maximă siguranță

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×