Marcel Ciolacu: Coaliția perdanților s-a certat pe funcții și pe bani. Avem un guvern incompetent

• Trending
Marcel Ciolacu: Coaliția perdanților s-a certat pe funcții și pe bani. Avem un guvern incompetent

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seară că actuala criză politică, economică și socială este datorată unui guvern incompetent care au lăsat în spate bunăstarea românilor și s-au certat pe funcții până au aruncat coaliția în aer. El spune că este prima dată în istoria post decembristă când se întâmplă ca un guvern să pice printr-o moțiune de cenzură la numai opt luni după ce a fost instalat.

„Moțiunea PSD vine la doar 8 luni de la alegeri. Este prima dată când se întâmplă asta. La Grindeanu a fost o conjunctură și părerea mea este că a fost cea mai mare eroare a PSD după Revoluție. Am învățat din greșeala aceea”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.

Liderul social-democraților a afirmat că doi colegi din cadrul partidului nu vor putea participa la votarea moțiunii de cenzură care poate duce la căderea Guvernului Cîțu și a cerut Parlamentului să găsească soluții, asemenea celor de la alegerile Parlamentare de anul trecut când s-a putut vota cu ajutorul urnei mobile.

„Sunt două cazuri de colegi care nu pot veni și unul chiar va veni, deși suferă de o boală incurabilă, dar care este în remisie. A rămas un singur coleg care a avut nuntă acum o săptămâna. Sorin Grindeanu a cerut să se găsească soluții pentru vot, cum și pentru cetățeni există urna mobilă. Păi ce făceam dacă erau jumătate din parlamentari bolnavi, nu mai votăm moțiunea de cenzură?”, a afirmat Ciolacu.

Șeful PSD a precizat că atât membrii social-democrați, cât și cei de la AUR vor vota transparent, cu bilele la vedere și îi invită și pe cei de la USR PLUS să procedeze la fel ” dacă îi țin genunchii”.

„Astăzi colegii mei au cerut să se voteze transparent, cu bilele la vedere. Am auzit că și George Simion a spus că va vota la vedere, avem ceva întrebări să vedem dacă pe cei de la USR-PLUS îi vor ține genunchii. Nu exclud nimic, dar cred că s-ar face de ras dacă s-ar răzgândi”, a mai spus liderul PSD.

El acuză coaliția de guvernare că s-au certat pe bani și funcții și nu s-au interesat de problemele pe care valul patru al pandemiei de Covid-19 le pune în acest moment, când cazurile de infectare au explodat și spitalele sunt în pragul colapsului.

„Coaliția perdanților s-a certat pe funcții și pe bani. Ați văzut vreun principiu? Noi avem o criză sanitară care s-a agravat din incompetența actualei guvernări. Ei nu au făcut niciun fel de prevenție și am ajuns că românii să devină torțe. Sunt 14 cazuri de spitale care au luat foc. Normal că această pandemie a generat și o criză economică, tot pentru că guvernul este incompetent. Ați văzut vreo viziune a acestei coaliții?”, a mai spus Ciolacu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!