Marcel Ciolacu i-a mulțumit lui Olaf Scholz: „Trebuie să continuăm să lucrăm ÎMPREUNĂ”

Marcel Ciolacu i-a mulțumit lui Olaf Scholz: „Trebuie să continuăm să lucrăm ÎMPREUNĂ”

Cu prilejul unei întâlniri pe care a avut-o cu Olaf Scholz, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-a  mulțumit cancelarului german pentru sprijinul acordat României în vederea aderării la Spațiul Schengen.

Tot cu acest prilej, liderul PSD s-a exprimat, potrivit GÂNDUL.RO, în favoarea organizării unui forum economic româno-german în perioada următoare, despre care a spus că va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului dintre cele două ţări.

Ciolacu: „România se bucură de susţinerea tuturor liderilor de stânga”

„I-am mulţumit astăzi cancelarului social-democrat al Germaniei, Olaf Scholz, pentru că a fost primul lider european care s-a pronunţat public în favoarea aderării României la spaţiul Schengen. Mă bucur că România continuă să se bucure de susţinerea unanimă a tuturor liderilor de stânga din Europa şi sunt convins că împreună vom face paşi importanţi pentru ca ţara noastră să îşi câştige acest loc binemeritat. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a dezvolta relaţiile bilaterale româno-germane, atât la nivel politic, cât mai ales la nivel economic. În acest sens, sunt convins ca organizarea unui forum economic româno-german în următoarea perioada va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului nostru”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că România poate fi „o destinaţie excelentă” pentru companiile germane care iau în calcul să îşi mute activitatea din zonele afectate de conflict.

„De asemenea, am discutat cu oficialul german despre importanţa strategică a menţinerii eforturilor de sprijin pentru Republica Moldova în parcursul aderării la Uniunea Europeană şi pentru a se proteja în faţa ameninţărilor hibride”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi