Marcel Ciolacu: ”O decizie a coaliției privind măsurile fiscale va fi luată până vineri”

Marcel Ciolacu: ”O decizie a coaliției privind măsurile fiscale va fi luată până vineri”

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a reiterat, luni, înainte de debutul reuniunii Biroului Permanent Național al PSD, că până în 1 iulie coaliția va lua o decizie cu privire la măsurile fiscale.

„Până în data de 1 va fi o decizie în ceea ce privește măsurile fiscale propuse de către coaliție. Astăzi o să le prezentăm și colegilor din Biroul Permanent Național, același lucru în oglindă îl face și PNL și pe urmă o să facem o ședință de coaliție pentru a stabili forma finală”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD și Camerei Deputaților, înainte de reuniunea Biroului Permanent Național al PSD, la sediul formațiunii, notează Gândul.

„Singura soluție corectă este impozitarea acestor pensii speciale”

Întrebat ce documente prezintă în cadrul ședințelor de luni, președintele PSD a spus că ministrul Finanțelor, social-democratul Adrian Câciu, va prezenta luni viziunea privind măsurile fiscale, care va fi ulterior discută cu partenerii de coaliție.

Discuțiile vor viza punctele pe care insistă PSD să fie aplicate, printre care supraimpozitarea pensiilor speciale.

„Eu, unul, legislativ, cred că singura soluție corectă este impozitarea acestor pensii speciale, mai mult, a pensiilor speciale când ieși din activitate ai pensie mai mare decât veniturile avute când erai în activitate”, a spus președintele PSD.

În privința impozitării progresivă, liderul social-democrat spune că o susține în continuare.

„Este o discuție de fond, impozitarea progresivă, știu și eu, știți și dumneavoastră că această impozitare progresivă nu poate fi implementată începând de la anul, dar eu susțin impozitarea și cred că este singura soluție pentru România în acest moment”, a adăugat Marcel Ciolacu, admițând că în prima fază trebuie ca ANAF să progreseze cu procesul de digitalizare.

Propunerile PSD

În urma unei ședinței anterioare a coaliției, PSD a transmis, în 15 iunie, un comunicat de presă în care a transmis clarificări privind poziția social-democraților și propunerile făcute în ședința cu partenerii de guvernare:

„PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili. În viziunea PSD povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societății. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici”, a transmis PSD.

Propunerile anunțate de PSD au fost:

  1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României;
  2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România;
  3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici
  4. Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.

Potrivit social-democraților, pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.

„PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă. În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului. Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai”, au conchis reprezentanții social-democraților.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Prosport.ro
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!