Maria Ghiorghiu anunță sfârșitul: „Ne apropiem cu pași repezi”

Maria Ghiorghiu are o nouă previziune cutremurătoare. Clarvăzătoarea spune că se apropie sfârșitul Uniunii Europene.

”Dragii mei, se pare că ne apropiem cu pași repezi spre DESTRĂMREA UNIUNII EUROPENE. Cred că, nu peste mult timp, vom putea vorbi despre UNIUNEA EUROPEANĂ la trecut, așa cum se grăiește în Mesajul de mai jos. Deci, astăzi la prânz în timp ce scriam aici pe Blog,aud un glas bucuros care spune așa: „Bine ai venit!”. Iar un alt glas adaugă imediat:

Fosta Uniune Europeană…..”(și nu mai continuă ). Și iată dragii mei, cum o parte din oameni se va bucură că au ajuns acasă, iar o altă parte vor fi triști și îngrijorați pentru familia lor, pentru grijă zilei de mâine. Aceștia din urmă, nu vor ști cum o să-și poată crește copilașii, cum o să poată întreține familia. Dar ceea ce ce trebuie să se întâmple se va întâmplă, și să nu uităm dragilor faptul că,în tot răul există și un bine. Familiile se vor reuni, copiii își vor putea strânge părinții și frații în brațe, mamele și vor putea strânge la pieptul lor, Pruncii pe care nu-i mai văzuseră de mult timp. Iar copilașii vor fi fericiți să simtă căldură mamei, în patul ce până mai ieri era gol și rece, și nu avea cine să-i mângâie pe căpșor atunci când erau bolnavi, atunci când se simțeau extrem de singuri.

Să faceți un exercițiu și să va întrebați copilașii ce vor, dacă vor bani să aibă de toate sau vor că mama și tată să fie lângă ei zi și noapte. Vă las pe voi Prieteni ca să trageți concluziile de rigoare.
Cu dragoste, Maria”, a scria Maria Ghiorghiu, pe blog.

Ce meserie avea Maria Ghiorghiu înainte de a fi prezicătoare

Maria Ghiorghiu a devenit celebră după ce a prezis incendiul din Colectiv, dar și accidentul din Apuseni. Înainte de toate cele întâmplate, femeia avea un serviciu, cu normă întreagă. Maria Ghiorghiu a fost casieriţă la Loteria Română şi probabil că acolo şi-a exersat puterea de prezicere. (CITEȘTE ȘI: „LUIZA ȘI ALEXANDRA SUNT VII”. MARIA GHIORGHIU A AFLAT UNDE SE AFLĂ, DE FAPT, FETELE RĂPITE DE GHEORGHE DINCĂ ÎN CARACAL)

Apoi a devenit secretară într-un cabinet de avocatură, ceea ce spune că este şi în prezent. Cel puţin astea sunt meseriile trecute în prezentarea Mariei Ghiorghiu, prezicătoarea din Iaşi. Maria Ghiorghiu are un blog, acolo unde postează ceea ce susţine ea că îi este transmis prin vocile pe care le aude. Se consideră o persoană extrem de credincioasă şi acest lucru a ajutat-o să prevadă tragediile din ultimii ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!