Home » Stiri » Sport » Maria Sara Popa, printre cele mai tinere jucătoare din lume cu un punct WTA

Maria Sara Popa, printre cele mai tinere jucătoare din lume cu un punct WTA

De: Bogdan Socol 09/01/2021 | 13:38
Maria Sara Popa, printre cele mai tinere jucătoare din lume cu un punct WTA

Maria Sara Popa continuă să impresioneze în competițiile de tenis internaționale. Bucureșteanca de doar 15 ani a reușit săptămâna aceasta rezultatul carierei.

S-a calificat pe tabloul principal al turneului ITF W15 din Antalya (Turcia, zgură), pentru ca mai apoi să o învingă pe rusoaica Ekaterina Makarova (24 ani, numărul 529 WTA și fostă 398 WTA), scor 2-6 6-4 6-1.

Ocupantă a primului loc în Tennis Europe U14 în 2019, Maria și-a trecut astfel primul punct WTA în cont, devenind a 6-a cea mai tânără jucătoare din lume cu o asemenea performanță, conform freelancer-ului Daniel Radu (Facebook/DanielRaduTenis). Eleva și fiica lui Raul Popa mai deține următoarele recorduri: este cea mai bine clasată sportivă din lume născută după 29 iulie 2005, în ITF World Tennis Tour Rankings – senioare (locul 1168, din 18 ianuarie) și este prima din lume din generația 2005, în clasamentul amintit, pe baza celor mai noi reguli și singura româncă prezentă la ora actuală acolo.

Totodată, Maria Sara Popa se află în Top 400 WTA în acest sezon, într-un clasament neoficial. Pentru a figura în această ierarhie, Maria mai are nevoie de două turnee în care să repete performanța de zilele trecute sau de unul singur unde să adune 9 puncte.

Parteneri
RAED ARAFAT a dat o veste cumplită: Uitați-vă în jurul nostru
RAED ARAFAT a dat o veste cumplită: Uitați-vă în jurul nostru
FOTO. Imaginile `ascunse` de timp! Cum arăta Cristina Spătar în urmă cu 15 ani: era blondă și avea un trup perfect
FOTO. Imaginile `ascunse` de timp! Cum arăta Cristina Spătar în urmă cu 15 ani: era...
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
DOLIU ÎN LUMEA POLITICĂ! A MURIT! ADRIAN NASTASE… o carieră politică și legislativă de excepție
DOLIU ÎN LUMEA POLITICĂ! A MURIT! ADRIAN NASTASE… o carieră politică și legislativă de excepție
Senatoarea AUR, Diana Șoșoacă a fost otrăvită. Cine a vrut să-i facă rău
Senatoarea AUR, Diana Șoșoacă a fost otrăvită. Cine a vrut să-i facă rău
Interlopul care a încercat să calce cu mașina un bebeluș a fost garda corp a multi-milionarului Remus Truică! L-a păzit pe afacerist până în ultima zi de libertate! (EXCLUSIV)
Interlopul care a încercat să calce cu mașina un bebeluș a fost garda corp a...
Cum arată celebrul posterior al lui J.Lo în realitate, fără Photoshop. Vedeta are 51 de ani
Cum arată celebrul posterior al lui J.Lo în realitate, fără Photoshop. Vedeta are 51 de...
Dana Rogoz a decis: își ia fiica și pleacă din România. Ce se va întâmpla cu fiul ei
Dana Rogoz a decis: își ia fiica și pleacă din România. Ce se va întâmpla...
Preotul catolic Francisc Doboș îndeamnă credincioșii să se vaccineze…
Preotul catolic Francisc Doboș îndeamnă credincioșii să se vaccineze…
Orlando Teodorovici, salvat. A fost numit recent Director de Audit la Curtea de Conturi
Orlando Teodorovici, salvat. A fost numit recent Director de Audit la Curtea de Conturi
Horoscop ora 5: 15 ianuarie 2021. Cifra destinului este 3, îndrăznește să ceri ce vrei de la viață!
Horoscop ora 5: 15 ianuarie 2021. Cifra destinului este 3, îndrăznește să ceri ce vrei...
BANCUL ZILEI – Nimfomana cu experiență
BANCUL ZILEI – Nimfomana cu experiență
O femeie din Iași se simțea rău și s-a dus la medic. Medicul a încremenit când a văzut radiografia: Dumnezeule, e de 30 de ani acolo!
O femeie din Iași se simțea rău și s-a dus la medic. Medicul a încremenit...
Ce îți aduce Anul Nou Chinezesc 2021, schimbări mari pentru 3 zodii
Ce îți aduce Anul Nou Chinezesc 2021, schimbări mari pentru 3 zodii
Adevărul despre MIRELA VAIDA. Foarte puțini români știu acest detaliu despre ea
Adevărul despre MIRELA VAIDA. Foarte puțini români știu acest detaliu despre ea
SUA acuză iar China că minte de îngheață COVID-19
SUA acuză iar China că minte de îngheață COVID-19
Cine a încercat s-o otrăvească pe Șoșoacă! Senatoarea AUR, de urgență pe mâinile medicilor
Cine a încercat s-o otrăvească pe Șoșoacă! Senatoarea AUR, de urgență pe mâinile medicilor
OMS, anunț de ultimă oră despre pașaportul de vaccinare. Ce se întâmplă, de fapt, cu ele
OMS, anunț de ultimă oră despre pașaportul de vaccinare. Ce se întâmplă, de fapt, cu...
Ce conţineau documentele furate de la Agenţia Europeană a Medicamentului? Informaţii despre vaccinul Pfizer/ BioNTech
Ce conţineau documentele furate de la Agenţia Europeană a Medicamentului? Informaţii despre vaccinul Pfizer/ BioNTech
EXCLUSIV Amanda Regina Nopții și-a pus SILICOANE
EXCLUSIV Amanda Regina Nopții și-a pus SILICOANE
Bucurie uriașă pentru Ilinca Vandici! Azi a avut loc botezul bebelușului surorii celebrei prezentatoare TV. Imagini exclusive
Bucurie uriașă pentru Ilinca Vandici! Azi a avut loc botezul bebelușului surorii celebrei prezentatoare TV....
Această prezentatoare a testat o păpuşă bărbat pentru sex. La un moment dat femeia a făcut ceva care a șocat telespectatorii
Această prezentatoare a testat o păpuşă bărbat pentru sex. La un moment dat femeia a...
FOTO. Imagini incendiare cu Laurette! Cele mai senzuale apariții ale mulatrei care a făcut ravagii între bărbați
FOTO. Imagini incendiare cu Laurette! Cele mai senzuale apariții ale mulatrei care a făcut ravagii...
Relația la care nu se aștepta nimeni! Mayweather se iubește cu o stripperiță din propriul club! Părinții ei nu sunt de acord
Relația la care nu se aștepta nimeni! Mayweather se iubește cu o stripperiță din propriul...
Anna Lesko, incendiară în bucătărie: S-a filmat în timp ce gătea ouă! Detaliul care le-a atras atenția fanilor: Ți se vede ...
Anna Lesko, incendiară în bucătărie: S-a filmat în timp ce gătea ouă! Detaliul care le-a...
Carantină începând de sâmbătă dimineața! Măsura a fost anunțată de autorități
Carantină începând de sâmbătă dimineața! Măsura a fost anunțată de autorități
Revoluţie pe piaţa muncii: Este pentru prima dată când salariaţii primesc bani în plus. Ce trebuie să ştie toţi angajaţii din România
Revoluţie pe piaţa muncii: Este pentru prima dată când salariaţii primesc bani în plus. Ce...
Jobul unde eşti plătit ca să nu faci nimic. Poţi să primeşti chiar şi 100 de dolari pentru o singură sesiune şi este o idee care funcţionează oriunde
Jobul unde eşti plătit ca să nu faci nimic. Poţi să primeşti chiar şi 100...
Culiță, desemnat cel mai frumos bărbat din istoria Survivor! Incredibil cine e considerată cea mai frumoasă femeie
Culiță, desemnat cel mai frumos bărbat din istoria Survivor! Incredibil cine e considerată cea mai...
BOMBĂ în showbiz! Pepe are deja o nouă iubită!? ”Visul meu s-a împlinit”
BOMBĂ în showbiz! Pepe are deja o nouă iubită!? ”Visul meu s-a împlinit”
Soția lui Rică Răducanu, în stare gravă la ATI! E intubată. Fostul portar e disperat
Soția lui Rică Răducanu, în stare gravă la ATI! E intubată. Fostul portar e disperat
Mulți șoferi au scăpat de RADAR mulțumită acestei piese. Toate mașinile o au, din fabrică
Mulți șoferi au scăpat de RADAR mulțumită acestei piese. Toate mașinile o au, din fabrică
Ce a spus Lidia Buble după ce l-a văzut pe Răzvan Simion cu noua iubită: Nu vei putea...
Ce a spus Lidia Buble după ce l-a văzut pe Răzvan Simion cu noua iubită:...
Noul trend în “presa independentă” din Iaşi: articole care nu se adresează cititorilor (II)
Noul trend în “presa independentă” din Iaşi: articole care nu se adresează cititorilor (II)
4 plante care pătrund instantaneu în articulații și le repară! Tot ce trebuie să cunoști se află aici
4 plante care pătrund instantaneu în articulații și le repară! Tot ce trebuie să cunoști...