Marii ABSENȚI de la priveghiul Ștefaniei Szabo. Nimeni nu se aștepta ca ei să lipsească!

Marii ABSENȚI de la priveghiul Ștefaniei Szabo. Nimeni nu se aștepta ca ei să lipsească!
Sursa foto: Facebook

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Ștefaniei Szabo a ajuns la Capela Bălăneanu din Capitală! Prietenii, rudele și apropiații medicului chirurg s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu. Află, în articol, cine nu și-a făcut până acum apariția la căpătâiul doctoriței din Buzău!

Joi, 30 octombrie, trupul neînsuflețit al Ștefaniei a fost ridicat de la morgă și transportat către capela din incinta Spitalului Județean de Urgență Buzău, acolo unde colegii au mers pentru a-și lua rămas bun de la ea. Vineri, 31 octombrie, sicriul a fost adus în Capitală, fiind depus la Capela Bălăneanu din Sectorul 2. Mai multe persoane au ajuns deja la priveghi și au adus în semn de respect flori și coroane. Totuși, sunt și doi mari absenți.

Cine nu a venit la priveghiul Ștefaniei Szabo

Trupul neînsuflețit al Ștefaniei Szabo a ajuns la Capela Bălăneanu, aflată în Sectorul 2 al Capitalei, iar apropiații au venit să îi aducă un ultim omagiu. Locul în care a fost depus sicriul s-a umplut cu zeci de flori, lumânări și coroane funerare.

Printre cei care au venit să își ia rămas bun de la medicul chirurg se numără părinții, sora și fratele său. De asemenea, nu au lipsit nici prietenii din copilărie. Totuși, există și doi mari absenți. Până acum, nu și-au făcut apariția directorul spitalului la care doctorița a lucrat și fostul ei soț, un ofițer de poliție judiciară.

Ștefania Szabo și polițistul s-au căsătorit în 2019, iar în luna februarie a acestui an au divorțat. Între cei doi ar fi existat mai multe probleme și chiar au ajuns în instanță. Inițial, medicul l-a dat în judecată pe fostul soț, solicitând să revină la numele său de dinainte de căsătorie, însă cererea a fost anulată.

Ulterior, bărbatul a cerut ajutorul magistraților pentru a-și recupera lucrurile aflate pe numele său. Așadar, ținând cont de situația tensionată dintre cei doi, nu se știe dacă fostul soț al chirurgului își va face apariția la priveghi. Trupul neînsuflețit va rămâne la capelă și în această seară. Sâmbătă, 1 noiembrie, Ștefania Szabo va fi condusă pe ultimul drum

„Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, in jurul orei prânzului, la Biserica Bălăneanu, urmată de înhumarea la Cimitirul Tudor Vladimirescu, din sectorul 5, Șoseaua Antiaeriană. Dumnezeu să o odihnească în pace și să-i așeze sufletul printre cei drepți! ”, a informat prietena Ștefaniei Szabo, Oana Gheorghiu, în cadrul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Citește și: S-a aflat abia acum! Cine este fosta soacră a medicului Ștefania Szabo și ce funcție cheie are în județul Buzău

Colegul Ștefaniei Szabo a spus adevărul despre fiola de anestezic găsită lângă medic. Ce a declarat la audieri

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri