Mărturii incredibile. Ce li s-a întâmplat credincioșilor care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei

Mărturii incredibile. Ce li s-a întâmplat credincioșilor care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei

Legenda spune că minunile făcute de Sfântul Andrei, ocrotitorul României și sărbătorit în fiecare an de români pe 30 noiembrie, au continuat și după moartea sa.

Despre el se crede că în timpul vieții a ajuns în Dobrogea undeva între anii 50 și 67 după Hristos, trimis să aducă în zonă învățăturile lui Iisus Hristos. În perioada în care a stat pe meleagurile acestea, „casă” i-ar fi fost o peșteră ascunsă în dealurile Dobrogei, la câțiva kilometri de localitatea Ion Corvin, loc devenit, de aproape trei decenii, loc de pelerinaj pentru cei care vor să să închine la moaștele Sf. Andrei.

În această peșteră s-ar fi întâmplat lucruri uimitoare. Se spune că apostolul nu ar fi propovăduit doar creștinismul, ci avea și puteri vindecătoare. Minunile Sfântului Andrei ar fi întors mulți oameni din pragul morții. Mai mult, se spune că acesta putea „lega gura lupilor din aceste ținuturi” doar prin rugăciune.

Crucea Sfântului Andrei

Declarațiile oamenilor sunt uimitoare

Creștinii care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei au descris cum au fost cuprinși de o stare de sănătate trupească și mentală și liniște interioară. La Primăria din Ostrov ar exista documente din perioada interbelică în care sunt descrise astfel de vindecări.

„Elena Dumitru din Basarabi, Constanţa, vindecată de cancer tiroidian, Maria Tudor din Alba, vindecată de congestie pulmonară, Nucea Sterea din Cainargeaua, vindecat de „damblageală”, Tania, o femeie mută din Feţioneşti-Putna, care în ziua de Înălţare a Domnului a început să vorbească, Gheorghe Chiroiu din Cernavodă, orb în tinereţe, şi-a recăpătat vederea, copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor, vindecat de epilepsie, Alexandrina Pătruş din Lipniţa, care, fiind complet oloagă, s-a tămăduit”, arată documentele, potrivit Ortodoxia.

Citește și: Sfântul Andrei. Rugăciunea pe care trebuie să o spui sâmbătă pentru spor în toate

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea