Mesajul Laurei Cosoi după moartea actorului Bogdan Stanoevici „M-a susținut, m-a înțeles”

Mesajul Laurei Cosoi după moartea actorului Bogdan Stanoevici „M-a susținut, m-a înțeles”

Laura Cosoi și-a exprimat regretele după moartea actorului Bogdan Stanoevici, care a decedat de COVID-19, după o luptă grea cu boala.

Actrița, care l-a cunoscut pe marele actor pe platourile de filmare al peliculei „Cel ales”, și-a exprimat omagiul la adresa lui, afectată fiind de trecerea lacestuia în neființă.

„În filmul Cel Ales’, am jucat alături de Bogdan Stanoevici. Auzisem despre el, dar l-am cunoscut cu adevărat pe platoul de filmare. Lucrând împreună s-a dovedit a fi indulgent cu personajul meu, Nora și empatic cu mine. Deși își păstra energia pentru ceea ce urmă să joace, își găsea întotdeauna răgaz să radă la glumele mele, offstage.

M-a susținut, m-a înțeles și pe toată durata filmărilor a dat dovadă de un profesionalism desăvârșit, devenind pentru mine partenerul ideal de joc. Am avut chimie’ cum se spune și uneori ne prindea noaptea la filmări discutând despre personaje, situații, Franța, comunism, viață…„, a scris Laura Cosoi pe rețelele de socializare.

„Nu îmi vine să cred că nu mai ești, Bogdan! Îți mulțumesc și acum, că și acum 6 ani, pentru generozitate! Cel Ales’ rămâne proiectul meu de suflet și datorită ție! Să mergi în lumina și Domnul să te primească la el!”, a mai subliniat ea.

VEZI ȘI: De ce a murit de fapt Bogdan Stanoevici. Diana Șoșoacă a făcut dezvăluirea: ”Se vindecase de COVID-19”

Bogdan Stanoevici s-a stins din viața la 62 de ani, după ce a contractat o infecție nosocomială, internat fiind de COVID-19 la spitalul Sfântul Pantelimon din București.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!