Mesajul lui Klaus Iohannis, în Vinerea Mare: ”Acum, ăsta ar fi cel mai rău lucru!”

Mesajul lui Klaus Iohannis, în Vinerea Mare: ”Acum, ăsta ar fi cel mai rău lucru!”

Pandemia de coronavirus a făcut, chiar în Vinerea Mare, a 400-a victimă. Președintele Klaus Iohannis a transmis, din nou, un apel către români, îndemnându-i să respecte restricțiile ordonanțelor militare instaurate de autorități. Mai cu seamă în timpul Sărbătorilor Pascale. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS – 17 APRILIE. ULTIMUL BILANȚ TRANSMIS DE AUTORITĂȚI. CÂTE CAZURI NOI AU FOST CONFIRMATE ÎN ROMÂNIA)

„România nu se află în etapa de transmitere comunitară extinsă atât datorită efortului autorităților, cât și datorită respectării de către români a distanțării sociale. Am făcut deja foarte multe cu toții pentru a evita un scenariu catastrofal. Haideți să nu irosim acest efort! Învierea Domnului este sărbătoarea care reprezintă prilejul îndelung așteptat de a petrece câteva zile în mijlocul familiei.

AFLĂ AICI: NELU TĂTARU, PRECIZĂRI IMPORTANTE. SE POATE LUA CORONAVIRUS DE PE LUMÂNAREA CU CARE PRIMEŞTI LUMINĂ? IATĂ CE TREBUIE SĂ FACI, DE PAŞTE

Instinctul nostru, absolut natural și uman, este să ne arătăm iubirea față de cei dragi fiind împreună cu ei. Dar acum, acesta ar fi cel mai rău lucru pe care l-am putea face. Părinții și bunicii noștri se simt mai singuri ca niciodată în aceste zile pentru că nu ne mai au aproape fizic, dar cred că noi avem puterea și știința să-i facem să ne simtă aproape de sufletul lor. A sta departe de cei la care ținem ne creează un sentiment firesc de neputință, de deznădejde. Dar, în aceste clipe, trebuie să acceptăm că este singura atitudine rațională care ne protejează atât pe noi, cât și pe cei pe care îi iubim.

NU RATA: A INTRAT ÎN VIGOARE ORDONANŢA MILITARĂ NR. 9! CUM S-A SCHIMBAT VIAŢA ROMÂNILOR, DE AZI. CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI, ANUNŢATE DE MARCEL VELA

Vă rog să faceți acest sacrificiu acum, pentru a putea fi împreună, sănătoși, mai târziu. Oricât de dificil ne este acum, am toată încrederea că vom deveni mai puternici după această grea încercare. Iar motivul pentru care sunt optimist sunteți voi, dragi români! Respectarea unor restricții dureroase, creativitatea celor care ați găsit soluții să vă continuați, chiar și parțial, proiectele, solidaritatea și munca voluntară a celor care sprijiniți spitalele și îi ajutați pe cei care nu se pot descurca singuri în această perioadă sunt tot atâtea confirmări că voi sunteți ce are mai de preț România.

S-A SCHIMBAT DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE! AVEM CEA MAI NOUĂ VARIANTĂ LEGALĂ

O societate care pune viața mai presus de orice este o societate care are o solidă temelie morală pe care să își ridice un viitor mai bun. Pentru a putea face însă asta cât mai repede, trebuie să rămânem cu toții sănătoși și în siguranță. Stați acasă de Sărbători! Nu mergeți în vizite la prieteni și familie! Paștele este sărbătoarea biruinței vieții, să trăim acest adevăr în sensul său cel mai profund, salvând viețile celor dragi! Vă doresc sărbători cu sănătate!”, a fost discursul președintelui României.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea