Messi, devastat de pandemie: „Fotbalul, ca şi viaţa în general, nu cred că va mai fi la fel ca înainte!”

Messi, devastat de pandemie: „Fotbalul, ca şi viaţa în general, nu cred că va mai fi la fel ca înainte!”

Starul argentinian al celor de la Barcelona, Lionel Messi, s-a arătat marcat de pandemia de coronavirus care a pus stăpânire pe întreaga omenire.

Cu puțin timp înainte ca spaniolii să scoată fotbalul din carantină, La Liga urmând a reveni în prima parte a lunii iunie, starul catalanilor a spus că nici fotbalul dar nici viața nu vor mai fi la fel după această pandemie.

„Fotbalul, ca şi viaţa în general, nu cred că va mai fi la fel ca înainte. Revenirea la antrenamente, competiţiile, tot ceea ce înainte făceam în mod normal, acum va trebui să le reluăm progresiv. Va fi o situaţie ciudată pentru noi şi pentru oricine va fi nevoit să schimbe dinamica obişnuită a lucrurilor. Mulţi oameni au avut parte de o perioadă nefericită deoarece situaţia i-a afectat într-un fel sau altul, aşa cum s-a întâmplat cu toţi cei care au pierdut pe cineva drag. Nu poate fi nimic mai rău decât să pierzi oameni pe care-i iubeşti, acest lucru mi se pare cel mai nedrept, îmi creează o frustrare enormă”, a spus Lionel Messi.

Starul argentinian a mai spus că își dorește ca acest sezon să să se încheie pe teren, recunoscând că la încpeut va fi ciudat să joace în noile condiții impuse de autorități, sezonul din La Liga urmând a se relua fără spectatori.

„Sunt sigur că la început va fi ciudat, dar aştept cu nerăbdare să concurez din nou Nu ne putem baza pe ceea ce vom lăsa în urmă anul acesta. Este mai bine să privim spre viitor. Să revenim la rutina antrenamentelor, să ne vedem coechipierii, să jucăm primele meciuri”, a mai spus Messi.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute